Mutre de venetici

„Cu mutra mea de venetic, de evreu rătăcitor, de cioban grec cu păr vâlvoi” - cuvintele faimosului său Le Meteque, melodia şi cuvintele care i-au adus, în anii 60, celebritatea, nu vor pieri din memoria umanităţii civilizate.

Dar Giuseppe Moustaki, devenit Georges, din dragoste pentru idolul său şansonetist, George Brassens, ne-a părăsit la 79 de ani.

Nici un mare ziar occidental nu trece nepăsător pe lângă biografia acestui geniu pe cât de straniu, pe atât de tipic al modernităţii: un evreu grec emigrat mai întâi în Egipt, pentru a deveni apoi paradigma artistului francez şi a imigrantului bine integrat. Avea să mai fie, rând pe rând, iubitul şi textierul celebrei Edith Piaf, amantul excesiv, afemeiatul arătos şi bărbos cu o voce profundă, străinul-poet, revoluţionarul troţkist marcat de mari naivităţi, dar fără patimi criminale, un cântăreţ cu propensiuni de stânga şi fizionomie de aristocrat.

Textele acestui individualist singuratic şi libertar precum şi melodiile sale melancolice au încântat mai multe generaţii, consolându-i, în timpul dictaturilor, pe greci şi spanioli, fără să devină vreodată teziste. Muzica sa a împletit savant „şansoneta franţuzească, după cum scrie un comentator vienez, cu „tonul de Buzuki, cu flautul turcesc şi sunetele latino-americane”. Aşa cum se cuvine, Die Presse îi oferă în final cuvântul chiar poetului. Care spunea despre sine: „Am picioare în loc de rădăcini…”

Şi încotro se îndreaptă azi picioarele celor care nu-şi mai pot răbda condiţia, dictaturile ori sărăcia? Unii dintre cei din urmă o iau în continuare, spre Franţa. Alţii, din ce în ce mai mulţi şi mai bine pregătiţi, înspre Germania, care, culmea, e mai simpatizată decât se crede. Aşa cel puţin reiese dintr-un sondaj BBC comentat şi analizat asiduu, între altele de ziarul berlinez Die Welt, care, uimit, titrează: „Ba uite că totuşi ne plac… Potrivit sondajului telefonic cu pricina, aproape 60 la sută dintre cetăţenii lumii văd Germania în culori pozitive, în vreme ce doar 15 la sută preferă s-o deteste.

De iubit pare a fi iubit şi Partidul Social-Democrat german, care tocmai şi-a sărbătorit 150 de ani de la întemeierea de către Ferdinand Lasalle. Celebrările socialiste, la care au fost prezenţi foşti şi actuali lideri europeni, precum ex-cancelarul social-democrat Helmut Schmidt şi actualul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, care nu stă tocmai bine în sondaje, au constituit prilejul unor foarte entuziaste elogii în presa.

Chiar şi cea de dreapta a cotizat, parţial, la aceste „laude multiple”, remarcate ca atare de ziarul elveţian Neue Zuercher Zeiutung. Cotidianul conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung, de pildă, consideră social-democraţia germană un pilon „de neînlocuit” al democraţiei.

Ziarul münchenez de stânga, Süddeutsche Zeitung, scoate în evidenţă bunele impresii despre „realismul” social-democraţilor germani şi despre reformele de piaţă ale guvernului cancelarului Schöder, exprimate de liderul de la Elysee. Net mai critic se arată cotidianul Die Welt. Care atrage atenţia asupra fiscalismului, etatismului şi socialismului excesiv al actualului partid social-democrat, aflat pe cale de a schimba faţa Republicii Federale.

În fine, ample spaţii se alocă în continuare barbariei islamiste comise recent la Londra, unde doi terorişti l-au înjunghiat şi decapitat pe un militar, cerând apoi trecătorilor să-i filmeze. E vorba de o beţie a sângelui, de „un atavism sanguinar”, de o „cădere în neomenie”, scrie Die Welt, care se arată îngrijorat de impactul măcelului asupra imaginii Islamului în occident, îngrijorare împărtăşită de altfel, potrivit ziarului, de premierul britanic David Cameron.

Liderul de la Londra afirmase în context că masacrarea militarului a constituit nu doar un act terorist şi un atac asupra Marii Britanii, ci şi o trădare a religiei musulmane”. Or, unii comentatori, printre care cei de la Die Welt şi de la ziarul austriac Der Standard sunt mai circumspecţi şi cer comunităţilor musulmane să înţeleagă, că în mijlocul lor, după cum scrie cotidianul berlinez, „domneşte un spaţiu al alienării de valorile liberale ale Occidentului”. Şi că, potrivit ziarului de la Viena, „problema islamismului violent e şi o problemă a islamului însuşi”.