1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Naţiunile Unite condamnă actele de violenţă din Zimbabwe

Lena Bodewein24 iunie 2008

În condiţiile evoluţiilor dramatice din Zimbabwe, Consiliul de Securitate al ONU a condamnat actele de violenţă la care recurge regimul Mugabe contra opoziţiei.

https://p.dw.com/p/EQ3B
Imagine: AP

Într-o declaraţie dată publicităţii la New York ieri seară, Consiliul de Securitate a solicitat autorităţilor de la Harare să pună capăt acestor represalii. După repetate încercări Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a reuşit ieri să formuleze o declaraţie prin care sunt condamnate măsurile aplicate de regimul Robert Mugabe opoziţiei. Dacă de multe ori membri înaltului for al ONU nu reuşesc să dea dovadă de unitate, de astă dată au criticat cu toţii campania de intimidare la adresa opoziţiei. Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon a solicitat amânarea turului doi al scrutinului prezidenţial, programat pentru vineri, 27 iunie.

Ban Ki Moon a explicat că un scrutin care se desfăşoară în astfel de condiţii, într-un climat marcat de violenţă, nu poate avea valabilitate. El a respins acuzaţiile aduse Naţiunilor Unite potrivit cărora aceasta ar fi o chestiune internă a statului african în care Consiliul de Securitate nu are de ce se amesteca. Secretarul general al ONU a mai arătat că situaţia din Zimbabwe e decisivă pentru stabilitatea şi pacea întregii regiuni şi a continentului african.

Referindu-se la campania de intimidare a opoziţiei, la atentatele comise la adresa liderului acesteia, Morgan Tzvangirai, Ban Ki Moon a precizat că în locul unor alegeri libere, în locul unei campanii electorale transparente, persistă teama şi continuă atacurile violente contra membrilor opoziţiei.

Consiliul de Securitate i-a solicitat preşedintelui Robert Mugabe să-i elibereze pe deţinuţii politici şi să permită opoziţiei să desfăşoare o campanie electorală. În declaraţia dată publicităţii la New York se deplânge faptul că violenţele şi şicanarea opoziţiei au făcut imposibile alegeri libere, democratice.