1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

NATO, în epoca economiilor

22 iunie 2010

Criza financiară a atins, nu se putea altfel, şi Alianţa Nord-Atlantică. În acest context financiar de austeritate se pune în discuţie şi rolul NATO - inclusiv în ce priveşte raporturile cu Rusia.

https://p.dw.com/p/NzhD
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, conştient că Alianţa trebuie să reducă şi ea costurileImagine: AP

Economiile pe care aliaţii trebuie să le facă îi oferă secretarului general NATO Anders Fogh Rasmussen şansa de a lansa în dezbatere un proiect de reorganizare a structurii de securitate fondate în 1949 la Washington. Demersul vizează, în lectură simplă, reducerea birocraţiei, în beneficiul forţei de intervenţie.

"Dăm jos grăsimea pentru a ne lucra muşchii", obişnuieşte să spună Rasmussen, conştient, însă, că nu toţi partenerii din alianţă sunt în egală măsură dispuşi să-şi etaleze musculatura.

Riscul, remarcă secretarul general, este de a adânci prăpastia transatlantică. Statele Unite ale Americii plătesc în prezent, pentru un soldat, cât toată Europa la un loc.

În plus, doar cinci dintre naţiunile aliate alocă pentru apărare cel puţin două procente din propriul produs intern brut - Albania, Franţa, Grecia, Marea Britanie şi Statele Unite. Potenţialul de creştere valorică şi eficientizare vine dintr-o mai bună conlucrare între structurile NATO şi Uniunea Europeană.

Türkei NATO Generalsekretär Anders Fogh Rasmussen bei Abdullah Gül in Ankara
Relaţia cu Turcia, o problemă sensibilă - Rasmussen, primit de preşedintele turc, Abdullah GulImagine: AP

Majoritatea ţărilor comunitare fac parte şi din coaliţia militară - şi, regretă Rasmussen, e trist că, deşi liderii statelor europene se reunesc atât de des, aceştia refuză să aducă în discuţie teme cum sunt Afganistanul sau pirateria din Kosovo.

Un alt subiect care tulbură armonia aliaţilor este Turcia. Pe de o parte se menţine tensiunea în raporturile dintre Ankara şi Nicosia. Pe de altă parte, Statele Unite au reproşat Uniunii Europene că poartă, prin modul în care tratează candidatura Turciei, o parte semnificativă de vină în înstrăinarea acesteia de lumea occidentală.

În fine, Rusia: Rasmussen acceptă că ameninţările sunt identice. În replică, Moscova nu se simte în largul ei într-o relaţie în care, deşi se vorbeşte despre provocări comune, soluţiile nu se discută direct în consiliile NATO-Rusia ci, înainte de aceasta, în interiorul Alianţei. Aici, e drept, lucrurile nu par că se vor schimba prea curând.

Dovadă stă faptul că, la acest subiect, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice comentează, doar, cu deja clasicul "Rusia trebuie să fie conştientă că dacă ceva o ameninţă, acel ceva nu este Vestul. Şi", a conchis Rasmussen, "mă aştept ca nici Rusia să nu aibă o intenţie de acest fel la adresa noastră".

Autori: Christoph Hasselbach / Cristian Ştefănescu
Redactor: Rodica Binder