NATO, înarmarea statelor membre şi conflictul turco-sirian

Subiectul extinderii litigiului turco-sirian nu figura de fapt pe ordinea de zi a reuniunii de la Bruxelles a miniştrilor apărării ai Alianţei Nord-Atlantice, dar a dominat copios prima ei zi. Un atac de artilerie sirian se soldase săptămâna trecută, într-o localitate de graniţă a Turciei, cu moartea a cinci persoane civile, între care trei copii. Ankara a ripostat. De atunci s-au declanşat în repetate rânduri schimburi de focuri, iar parlamentul de la Ankara a împuternicit guvernul turc să procedeze la o intervenţie militară.

Cu toate acestea, Turcia n-a solicitat alianţei să-i ofere ajutor militar în conformitate cu articolul 5 al Cartei care stipulează susţinerea de către NATO a oricărui stat membru atacat. Liderul alianţei, Anders Fogh Rasmussen, a calificat această eventualitate drept „ipotetică”, secretarul general al pactului defensiv occidental elogiind Turcia pentru reţinerea de care ar fi dat dovadă până în prezent în faţa unor „agresiuni siriene complet inacceptabile”, după cum le-a numit el.

„Evident că, în conformitate cu prevederile dreptului internaţional, Turcia are dreptul de a se apăra”, a subliniat Rasmussen. El a ţinut să reliefeze de asemenea că Ankara se poate bizui pe solidaritatea alianţei. "Avem toate planurile necesare să apărăm la nevoie Turcia", a spus diplomatul danez, exprimându-şi totodată speranţa că nu va fi nevoie de o intervenţie. Potrivit lui, problema siriană s-ar putea rezolva doar pe cale diplomatică.

Accentul pe reducerea tensiunilor

În termeni similari vede lucrurile şi ministrul german al apărării, Thomas de Maiziere. Demnitarul german a subliniat că Republica Federală se va menţine ferm de partea Turciei. „Ni se pare corect faptul că Turcia a reacţionat hotărât şi chibzuit”, a spus el, cerând ca toate părţile implicate în conflict să continue şi pe viitor să acţioneze în acest mod. În vest se pune accentul pe aplanarea tensiunilor la frontiera turco-siriană. Alianţa face totul spre a evita să fie atrasă în acest conflict.

Fiecare cu aviaţia lui?

Consultările de la Bruxelles ar fi trebuit să se concentreze de fapt pe economisirile bugetare din ţările membre şi consecinţele austerităţii. Statele membre trebuie să-şi facă temele de casă şi să-şi asaneze visteriile, ceea ce n-a rămas fără efect asupra bugetelor militare. În aceste condiţii formula magică ar urma s-o reprezinte „cooperarea transnaţională”, în speţă concentrarea capacităţilor militare şi restructurarea multinaţională a eforturilor de înzestrare a forţelor armate.

Or, oştirile sunt în continuare, pretutindeni, o chestiune de prestigiu naţional. Ceea ce va trebui schimbat. Pe viitor nu va mai fi posibil ca fiecare ţară să aibă propria ei aviaţie militară. În domeniul instruirii piloţilor s-a şi trecut la o abordare comună. Dar Rasmussen a ţinut să avertizeze faţă de orice iluzii. La un moment dat, când îşi vor fi revenit, ţările membre vor fi obligate să-şi majoreze bugetele militare, devreme ce „securitatea e baza prosperităţii”.

Fuziuni în domeniul industriei militare

Un proiect despre care s-a vorbit mult în ultima vreme a fost posibila fuziune a concernului european EADS şi a firmei britanice BAE, care ar fi putut deveni cel mai mare producător mondial de arme şi avioane.

Eventuala fuziune nu priveşte NATO decât indirect, dar Rasmussen a spus că, deşi alianţa nu se amestecă în această chestiune ar privi cu multă simpatie integrarea celor două concerne. El, unul, „favorizează orice restructurare de natură să sporească eficienţa industriilor de apărare”, a precizat secretarul general al alianţei. În timpul dezbaterii s-a răspândit zvonul că proiectul fuziunii s-ar fi dezintegrat. Britanicii nu sunt de acord cu prea ampla participare a statelor german şi francez la o întreprindere care ar trebui să fie particulară.