1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Natura dreptei politice româneşti

16 noiembrie 2011

Guvernul a anunţat că renunţă să mai acorde pe viitor subvenţii pentru construirea de locuinţe prin credit ipotecar din cauza constrângerilor bugetare.

https://p.dw.com/p/13BZh
Imagine: Fotolia/RRF

În aparenţă, Guvernul renunţă la încă unul din programele sale sociale. În 2006 a fost adoptată o Ordonanţă de urgenţă care anunţa că doreşte să vină în întâmpinarea unor categorii de persoane cu mijloace modeste (familii de tineri, persoane rămase fără adăpost după inundaţii, chiriaşii evacuaţi din case retrocedate etc.) şi cărora li se acorda un credit subvenţionat în cuantum de 30% din costurile de construcţie a unei case. Pe parcurs s-a dovedit însă că grupul ţintă nu are mijloace să contracteze nici un credit, deoarece băncile cereau garanţii foarte solide. De fapt devenise limpede că numai cei care aveau destul de mulţi bani puteau accesa un astfel de credit. Guvernul Boc a continuat însă să subvenţioneze aceste credite prin Ministerul Dezvoltării şi Turismului cu alibiul stimulării construcţiilor de locuinţe.


Faptul că azi, Guvernul, constrâns de împrejurări, închide robinetul atrage atenţia asupra naturii acelor subvenţii acordate fără prea multă reflecţie. Departe de a fi un ajutor acordat celor cu mijloace modeste, creditul ipotecar subvenţionat a fost un privilegiu acordat unor persoane cu venituri mult peste medie. Condiţia de bază de a fi admis în acest program era de a putea acoperi în avans, din surse proprii, diferenţa dintre costul integral al locuinţei şi cuantumul creditului care se putea acorda. Desigur subvenţionarea creditului era un ajutor acordat indirect anumitor firme de construcţii, era de asemenea un cadru favorizant pentru bănci, dar nu în ultimul rând era o subvenţie de la buget pentru cei care aveau suficienţi bani ca să contracteze un credit pe cont propriu.


Natura unui regim politic este exprimată cel mai bine de modul în care sunt redistribuite resursele. În particular subvenţiile acordate arată cu limpezime ce gândesc cu adevărat guvernanţii, indiferent de afirmaţiile lor oficiale.


Guvernul actual se defineşte ostentativ ca un guvern de dreapta care are ca scop să reducă cheltuielile sociale şi să încurajeze libera întreprindere. “Guvernul nostru”, au declarat solemn atâţia reprezentanţi ai PDL, “are ca obiectiv general să promoveze un nou tip uman, omul puternic şi independent, care nu depinde de pomenile statului”. “Noi sperăm să ne voteze cei care muncesc şi nu cei care cerşesc”, mai spusese şi Teodor Baconschi. Într-adevăr Guvernul a redus salariile şi pensiile, a mărit taxa pe consum până la cel mai înalt nivel din UE şi în plus a trimis în Parlament proiectul unei legi a asistenţei sociale menite să definească mai clar criteriile de acordare a ajutoarelor şi în cele din urmă să reducă cheltuielile generale. Dacă reducerea pensiilor şi a salariilor s-a impus la un moment dat ca soluţie de avarie fără nici o legătură cu vreo ideologie politică (în Grecia până recent guvernul socialist fusese acela care aplicase măsurile de austeritate), legea asistenţei sociale joacă rolul unui soi de manifest al dreptei şi a unei profesiuni de credinţă. Chiar mai mult decât economiile care s-ar putea face (mai puţin de 1% din PIB), principiile afirmate în expunerea de motive reprezintă o miză în sine a Guvernului, care caută să-şi definească o mai precisă identitate de dreapta.

Dar cu toate acestea, acelaşi guvern a continuat să acorde subvenţii (ajutoare, privilegii) dintre cele mai greu argumentabile. A finanţa de la Buget creditul pentru case construite prin ANL înseamnă pur şi simplu să utilizezi impozitele celor săraci pentru a consolida prosperitatea celor aproape prosperi. Au existat şi în trecut situaţii asemănătoare. În perioada 1997-2000, când a fost acordată pentru prima dată indemnizaţia de creştere a copilului, ea reprezenta 80% din salariul mamei, favorizând astfel femeile care lucrau în companiile multinaţionale cu salarii de 10 de ori mai mari decât media din economia românească. Or, acordând 80% din salariu fără să ia în calcul contribuţia reală la sistemul de asigurări sociale, statul finanţa cu bani grei exact pe cetăţenii lui cei mai prosperi. O mamă care lucra de nici un an la o bancă străină a reuşit astfel să obţină de la stat de 10 mai mult decât o altă mamă care avea o vechime în sistemul public de 15 ani. “Dreapta” românească a cauţionat mereu aceste aberaţii, cu argumentul sofistic că cei merituoşi trebuie să fie premiaţi.

Dacă se spune adesea, pe un ton de dispreţ, că stânga politică ia de la bogaţi ca să dea la săraci, regimul politic românesc a reuşit prea des să ia de la săraci ca să dea la bogaţi.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident