Neajunsuri africane

Potrivit lui, situaţia din sudul continentului negru e dezolantă.

Omul s-a arătat decepţionat nu doar de Congresul Naţional-African în frunte cu Jacob Zuma, liderul sud-african cu 4 neveste şi câte o casă pentru fiecare, ci de întregul sistem, intrat, potrivit amicului meu, în putrefacţie, din cauza corupţiei generalizate.

Africa de Sud, îmi spunea el, merge din rău în mai rău. Criminalitatea a luat proporţii cu totul alarmante. Birocraţia e omniprezentă. La fel şi incompetenţa. O scrisoare care pe vremuri ajungea la destinaţie în 3 zile are mai nou nevoie de trei luni spre a poposi în cutia poştală cuvenită.

Noii bogătaşi, de această dată de culoare, se izolează de masa nevoiaşilor şi îi discriminează pe cei de alte rase. Mulatri râd cu amărăciune, afirmând că, în epoca de tristă amintire a rasismului şi apartheidului, erau „prea negri”, pentru ca acum să devină „prea albi”.

Nu m-am mirat prin urmare când am auzit că, laolaltă cu Organizaţia Statelor Africane, Jacob Zuma a cauţionat farsa electorală din Zimbabwe, soldată zilele trecute cu încă o victorie, a enşpea mia izbândă electorală a octogenarului autocrat Robert Mugabe, omul forte din Harare. Odată cu el a triumfat, desigur, şi partidul său, Zanu PF.

Potrivit Comisiei Electorale din fosta colonie britanică Rhodesia, Mugabe ar fi obţinut peste 60 la sută din voturi în alegerile prezidenţiale derulate în această ţară năpăstuită rău de soartă încă de pe vremea hotărârii minorităţii albe de a preda puterea majorităţii de culoare. Adversarul său de la Mişcarea pentru o Schimbare Democratică, Morgan Tsvanigirai şi-ar fi adjudecat doar o treime din sufragii. La rândul lor, alegerile legislative din Zimbabwe ar fi fost câştigate fără probleme, cu 70 la sută din voturi, de partidul prezidenţial.

Zimbabwe nu mai are mult şi va ajunge pesemne la recordurile electorale ale ceauşismului. În epoca de aur, cuplul dictatorial înfrângea opoziţia inexistentă cu 99,99 la sută din voturi.

Există şi alte similitudini între Zimbabwe şi România ceauşistă ori postcomunistă. Mass-media audiovizuală s-a rezumat în integralitatea ei să facă o deşănţată propagandă pro-marxistă, ridicându-l în slăvi pe Mugabe şi pe ciracii săi. Listele electorale şi numele celor trecuţi în ele s-au văzut manipulate după cum au vrut muşchii partidului guvernamental. Circa un milion de alegători au fost scoşi, pur şi simplu, din scrutin.

Nimic n-a rămas la voia întâmplării. În ziua alegerilor, după cum remarcă Neue Zuercher Zeitung, enumerând multiplele neregularităţi comise la Harare şi în alte localităţi ale ţării, militarii şi unităţi ale poliţiei au cărat mii de alegătorii neînregistraţi cu autobuzele la varii localuri de vot. Iar în sate, ciracii regimului au exercitat presiuni insuportabile asupra ţăranilor, forţîndu-i să iasă să voteze cu Mugabe şi ai lui.

A numi aceste alegeri ( de la care observatorii europeni fuseseră excluşi) „libere” şi „credibile” precum a făcut Zuma, ori Organizaţia Statelor Africane, echivalează cu o enormă bătaie de joc. E o deriziune nu mai puţin monumentală decât tupeul celor care, în România, nu se află încă după gratii, deşi au încercat anul trecut să impună validarea demiterii preşedintelui Băsescu, obţinând în varii sate româneşti participări la vot de 200 la sută...