1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Negocieri, în ciuda acuzaţiilor de spionaj

Bernd Riegert / Ioachim Alexandru29 octombrie 2013

UE vrea să continue negocierile cu SUA privind înfiinţarea zonei de liber schimb. Angela Merkel, victimă a spionajului NSA, nu are nimic împotrivă.

https://p.dw.com/p/1A7kM

Supărarea provocată de acţiunile de spionaj americane şi afacerile concrete sunt ţinute separat în condicile UE. Şefa executivului german, Angela Merkel, a subliniat în cadrul reuniunii la vârf a UE de săptămâna trecută, că negocierile cu SUA în vederea înfiinţării unei zone de liber schimb trebuie obligatoriu să continue, în ciuda scandalului provocat de acţiunile de spionaj ale NSA. Această poziţie a fost adoptată, potrivit declaraţiei finale, de toţi cei 28 de şefi de stat şi de guvern ai UE. Purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel a confirmat, luni la Berlin, că are prioritate comerţul liber în faţa supărării provocate de ascultarea convorbirilor telefonice, chiar dacă unii politicieni conservatori şi laburişti germani au solicitat îngheţarea tratativelor cu SUA.

În prezent UE negociază cu SUA semnarea unui acord vamal şi comercial, care să garanteze ambilor semnatari un nou avânt economic. Deja până la finele anului viitor, se preconizează înfiinţarea celei mai mari zone de liber schimb din lume. Comisia Europeană şi Parlamentul European au declarat că acesta este cel mai important proiect pe care-l derulează. Liderul grupului de prietenie europeano-american din parlamentul Europei, eurodeputatul conservator german Christian Ehler a declarat pentru DW: "Cred că negocierile trebuie să continue. În caz contrar ne-am face singuri rău. În joc sunt câştiguri de miliarde pentru economiile de pe ambele maluri ale Atlanticului. De ce să ne autopedepsim pentru un scandal care nu are legătură directă cu preconizata zonă de liber schimb?", s-a întrebat responsabilul.

Preşedintele Parlamentului European, social-democratul german Martin Schulz, s-a declarat în schimb în favoarea suspendării negocierilor cu partea americană. Deşi s-a declarat de principiu în favoarea zonei de liber schimb, el a cerut, pe fundalul scandalului provocat de interceptările NSA, o pauză de gândire. El a avertizat: "Dacă lucrurile vor continua tot aşa, şi tot mai multe detalii vor ieşi la suprafaţă, cred că cei care se pronunţă în principiu împotriva realizării zonei de liber schimb vor deveni majoritari", a spus Schulz. De aceea el recomandă o pauză în care să se stabilească o strategie de preîntâmpinare a unui asemenea scenariu. Ar fi în interesul atât al UE cât şi al SUA, a mai subliniat oficialul.

Următoarea rundă de negocieri comerciale între UE şi SUA, programată iniţial pentru începutul lunii octombrie, a fost amânată la solicitarea negociatorului american Michael Froman, din cauza crizei bugetare izbucnită la Washington. Acum însă, după ce administraţia Obama a obţinut lichidităţi până la începutul anului viitor, negocerile ar trebui reluate cât mai curând posibil, de exemplu în noiembrie, potrivit recomandărilor lui Froman. Dar, indiferent de acordul comercial, Germania şi Franţa intenţionează să încheie încă până la sfârşitul anului un tratat cu SUA care să delimiteze clar competenţele serviciilor secrete. Acest proces nu se desfăşoară cu participarea UE ci la nivel de state naţionale fiindcă, spre deosebire de comerţ, serviciile secrete nu intră în competenţa instituţiilor de la Bruxelles, în ciuda agitaţiei care a caracterizat ultima reuniune europeană la vârf.