1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Neuss, un magnet pentru iubitorii creaţiei shakespeariene

Medana Weident17 iulie 2012

Orăşelul renan Neuss, cu în jur de 150.000 de locuitori şi o istorie de peste 2000 de ani, situat în imediata apropiere a capitalei landului Renania de Nord-Vestfalia, Düsseldorf, are o viaţă culturală bogată.

https://p.dw.com/p/15YbS
Imagine: Shakespeare Festival Neuss

An de an, teatrul Globe din Neuss atrage un public numeros, anul acesta numărul vizitatorilor ridicându-se la peste 13.000.

Timp de o lună, în fiecare vară, câteva din cele mai remarcabile montări ale pieselor shakespeariene, la nivel internaţional, sunt prezentate pe scena teatrului ridicat după planurile celebrului Globe londonez.

Un festival de succes

Totul a început de fapt în 1991, când oraşul Neuss a primit în dar acest teatru, amplasat în frumosul parc al Hipodromului. Festivalul Shakespeare a debutat cu doar câteva spectacole; cu timpul, însă, programul s-a extins considerabil, căpătând, deja în al treilea an de existenţă, un caracter internaţional.

Rainer Wiertz Leiter des Shakespeare Festivals in Neuss
Dr. Rainer Wiertz, directorul artistic al Festivalului Shakespeare din NeussImagine: DW

Programul din acest an a cuprins 16 producţii (32 de reprezentaţii) din şapte ţări. Printre invitaţi: companiile Shakespeare din Bremen şi Berlin, Rheinisches Landestheater din Neuss, Propeller Company din Marea Britanie, compania pariziană Magnus Casalibus sau Icarus Theatre din Londra.

Din spectrul larg al montărilor textelor shakespeariene au făcut parte şi o "Comedie a erorilor" de la Kabul, o adaptare a "Furtunii", realizată de regizorul lituanian Oskaras Korsunovas şi un "Othello" din Chicago sub formă de spectacol HipHop.

Dr. Rainer Wiertz, directorul artistic al Festivalului Shakespeare din Neuss, mi-a povestit că a avut deja de la început ideea de a prezenta Shakespeare în original, evident în limba engleză, dar şi în limbile teatrelor invitate din străinătate. O idee care s-a bucurat de un enorm succes. El călătoreşte mult pentru a descoperi noi producţii interesante şi colaborează şi cu alte teatre sau festivaluri, inclusiv cu cel de la Craiova.

Die Musiker von Rah-e-Sabs
Compania Rah-e-Sabs din AfganistanImagine: Proclassics

Aşa a descoperit, la Watermill Theatre, compania Propeller, încă de la înfiinţarea sa. Trupa regizorului Edward Hall, formată numai din bărbaţi, participă deja din 1997 la festivalul de la Neuss. "Între timp Propeller e o trupă foarte căutată, dar a rămas fidelă festivalului nostru", mi-a mărturisit cu mândrie Wiertz. Într-adevăr e o companie fantastică, pe care am avut bucuria să-o văd anul trecut cu "Comedia erorilor", iar în acest an cu "Henry V".

Fără bariere între actori şi public

Nick Chesterfield, managerul trupei, mi-a povestit că au venit la Neuss cu fiecare nouă montare şi că "un tunreu nici n-ar fi de conceput fără un popas la festivalul din orăşelul renan. E un spaţiu minunat de joc, ne simţim atât de aproape de public. Ne face enormă plăcere să fim aici", a adăugat el.

Theaterstück Henry V Shakespeare Festival in Neuss
"Henry V" cu Propeller CompanyImagine: DW

Că este aşa o simte şi publicul, nu doar în timpul spectacolului, ci şi în pauză când cei 14 actori ai trupei oferă mici concerte în parcul Hipodromului. Nu e o condiţie ca actorii să cânte la un instrument, dar regizorul ştie să folosească talentul muzical al fiecăruia, rezultatul fiind impresionant.

Întreaga atmosfesră a festivalului e cu totul specială, se simte la tot pasul plăcerea de a fi aici, atât la public cât şi la cei de pe scenă, de a trăi laolaltă câteva clipe minunate în universul atât de bogat al Marelui Will.