1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nimeni nu răspunde integral de politica statului

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti12 mai 2015

Conflictul dintre premier și președinte și de ce manifestațiile de protest organizate recent sunt ”apolitice”.

https://p.dw.com/p/1FOhJ
Klaus Iohannis
Imagine: picture-alliance/dpa/Robert Ghement

Va izbucni din nou conflictul dintre primul ministru și președinte? Cu siguranță președintele Klaus Iohannis a făcut tot ce a putut pentru a evita sursele de conflict, dar a fost pus în fața unei situații imposibile. Dacă ar fi tăcut după vizita premierului în Arabia Saudită, despre care nu fusese informat, ar fi dat de înțeles că tolerează acest tip de conduită. Președintele nu este șeful primului-ministru și nu poate pretinde rapoarte de pe poziții ierarhic superioare, dar este nelalocul său ca șeful guvernului să aibă o agendă de politică externă autonomă. Constituția enunță cu claritate faptul că titularul politicii externe este președintele. Prin urmare spiritul Constituției pretinde ca toți ceilalți actori cu atribuții în materie de politică externă să activeze sub autoritatea președintelui, chiar dacă nu se spune în ce fel. Autoritatea președintelui este ceva vag, dar totuși de neocolit, căci politica externă nu poate fi decât unitară.

Premierul a greșit organizând o vizită despre care președintele nu a știut nimic, dar mai grav este că a făcut-o cu premeditare. A devenit clar că premierul testează ”gradele de libertate” și că încearcă să redefinească în practică aria de competențe a șefului de guvern. Victor Ponta face acum invers decât făcuse Traian Băsescu, care extinsese nemăsurat puterile președintelui. El dă impresia că încearcă să-l scoată din joc pe Klaus Iohannis și avem acum și explicația laudelor sale excesive. Lumea s-a întrebat mereu de ce Victor Ponta manifestă această copleșitoare amabilitate față de Klaus Iohannis și, în naivitatea ei, l-a bănuit pe președinte de conivențe secrete. În realitate premierul caută să-l înăbușe în flaterii și să-l pună în imposibilitatea morală de a da o replică. De data aceasta replica a venit și primul-ministru s-a repliat prudent, dar ne putem aștepta oricând la o reluare a ofensivei.

Se vede și mai clar acum – dacă mai era nevoie de dovezi – că respectarea echilibrului delicat dintre președinte și guvern, pe care îl pretinde funcționarea corectă a statului, e prea greu de atins în condițiile Constituției actuale. În politica românească nu se respectă decât interdicțiile explicite și enunțate emfatic. Cu doi șefi în fruntea celor două ramuri ale executivului lupta pentru suveranitate devine, la un moment dat, inevitabilă.

Deocamdată lupta e lipsită de un dramatism real, căci nu există teme mari aflate în dispută. Subiectul codului silvic, de exemplu, nu poate fi redus la dezacordurile exprimate până în prezent. Protestele organizate în ziua de 9 mai nu iau partea PSD decât în aparență și doar pentru cei care nu le-au înțeles semnificația, ele fiind de fapt mult mai radicale. Iar, în direcția opusă, campania de presă împotriva modificărilor la codul penal nu reușește să mobilizeze opinia publică împotriva guvernului. Subiectul nu e lipsit de importanță, dar se recurge la prea multe exagerări retorice, cu efecte contrare celor sperate.

Nu este exclus însă ca acest conflict abia schițat să se acutizeze. Iar atunci vom constata iarăși incapacitatea Constituției de a limpezi prioritățile. Și nu e vorba numai de forme, (adică pedanterii și futilități), ci de conținuturi. Dacă poporul ar alege un singur șef al executivului – fie el președinte într-o republică prezidențială, fie prim-ministru într-una parlamentară – subiectul defrișărilor, de exemplu, s-ar pune mai clar. Lumea nemulțumită ar defila pur și simplu împotriva guvernului. Or, astăzi manifestațiile sunt ”apolitice” tocmai pentru că puterea este divizată, contradictorie și difuză. Iar mai semnificativ este că acestui caracter difuz al puterii îi corespunde și o responsabilitate politică slabă. Nici președintele și nici guvernul nu răspund integral pentru politica statului. Aceasta e, de fapt, scandalul și marea problemă a Constituției actuale.