”Niște penali” și independența justiției

Adevărul este că președintele Iohannis a luat notă de criticile care îi fuseseră adresate, căci, așa cum am văzut, între bilanțul DNA și cel al Parchetului General și-a schimbat discursul. Dacă inițial vorbise despre ”nişte penali” care ”fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA”, ulterior a spus ”condamnați penal”. Mica remaniere a fost cu atât mai semnificativă cu cât întregul discurs a fost mai echilibrat, președintele fiind mai atent la problema respectării procedurilor și, implicit, la prezumția de nevinovăție. Nu a fost întâmplător că președintele a citat articolul din Constituție care îi pretinde procurorului să apere drepturile și libertățile cetățenilor. Iar unul dintre drepturi este ca fiecare să aibă parte de ”un proces echitabil”.

Să observăm că ”erata” tacită a președintelui atinge atât registrul stilistic, cât și sensul cuvintelor. Să vorbești despre ”penali” a devenit o obișnuință polemică, un fel de a-ți manifesta disprețul. E un termen foarte nou, de câțiva ani, care ține de registrul familiar, la limita de jos, și care este foarte reprezentativ pentru climatul politic din România, unde adversarul politic este descalificat într-un mod radical. În România nu mai există dialog politic, ci un exercițiu permanent de discreditare a adversarului. A spune ”penali”, un termen argotic la origine, a devenit așadar un mod de a exprima indignarea și disprețul strivitor. Că nu-i stă bine președintelui este evident.

Dar înlocuind ”penali” cu ”condamnați penal” s-a modificat nu doar sentimentul, ci și sensul denotativ. Căci ”penali” sugerează că cei desemnați fac parte din ”pegra” societății, ființe care sfârșesc fatalmente în închisoare prin înclinațiile lor irepresibile. ”Penalii” sunt oameni a căror etică viciată îi condamnă din start. A spune însă ”condamnați penal” înseamnă să descrii obiectiv statutul unei persoane.

Este destul de clar că președintele, dacă ne referim la sensul legal al termenului, nu a discriminat pe nimeni. În treacăt fie spus, multe sesizări la CNCD sunt neadecvate. Cineva sesizase în campania prezidențială că trimiterile (malițioase în context) la apartenența unui candidat la Biserica Greco-Catolică, ar fi discriminatorii, căci i-ar atrage o ”penalizare” din partea electoratului ortodox. E un fel foarte ciudat de a răstălmăci sensul discriminării. ”Jurisprudența” CNCD e plină de asemenea reclamații.

Așa cum am arătat, președintele a folosit un limbaj cam ”descheiat”, în dezacord cu poziția sa, ca să nu mai spunem că termenul e vag și sună ca o insultă. Președintele a greșit (și a admis tacit acest lucru) nu pentru că ar fi discriminat pe cineva, ci pentru că a vorbit ca la un protest de stradă, dând curs unei prea vădite părtiniri politice.

Și mai e o nuanță, una mai gravă decât restul și care desigur nu are a face cu ”jurisdicția” CNCD. Dacă, în contextul unei dezbateri despre independența procurorilor, un demnitar aflat pe o poziție înaltă adoptă un limbaj insultător la adresa opozanților politici (căci nu doar ”inculpații” critică DNA), apare riscul ca justiția însăși să pară părtinitoare. Președintele României ar avea cu atât mai mult obligația să rămână neutru cu cât el este cel care îi numește pe șefii parchetelor.

În Franța, de pildă, se poartă acum o vie dezbatere cu privire la proiectul președintelui Emmanuel Macron de revizuire a Constituției. Printre altele, proiectul intenționează să ofere un rol mai mare CSM-ului, al cărui aviz la numirea șefilor de parchete ar urma să devină obligatoriu. Dezbaterea aceasta ne este extrem de familiară și ne arată cât de ambiguă și sensibilă este peste tot implicarea președintelui.