1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Noi şcoli de teologie islamică în Germania

17 ianuarie 2012

La Universitatea din Tübingen ministrul german al educaţiei a inaugurat primul Institut de teologie islamică din Germania. Scopul instituţiei este de a da societăţii germane clerici musulmani vorbitori de germană.

https://p.dw.com/p/13khG
Universitatea din TübingenImagine: picture-alliance/dpa

În timp ce, în vest, controversele privind compatibilitatea Islamului cu democraţia şi cu statul de drept, declanşate la începutul deceniului trecut, au continuat, s-au înăsprit şi luările de poziţie ale multor occidentali faţă de musulmanii din apus.

Mulţi germani de pildă, consideră că, prin intermediul imamilor lor, turcii şi arabii din Germania sunt la cheremul ordinelor turceşti ori saudite. Nu puţini pun la îndoială loialitatea compatrioţilor lor musulmani faţă de statul german.

Cu atât mai importantă, mai integratoare şi mai reconfortantă psihologic ar putea fi iniţiativa formării clericilor şi pedagogilor musulmani de către profesori germani predând, începând din ianuarie curent, la patru institute teologice din Republica Federală.

Evident, studiile teologice predate la aceste facultăţi nu se vor rezuma la chestiunile de interes major pentru multiculturalism, pentru orientarea musulmanilor din vest ori pentru starea de spirit a societăţilor deschise, ci vor fi comparabile celor de la universităţile creştine.

Conform rectorului Universităţii Tübingen, Bernd Engler, studenţii vor beneficia de o teologie islamică predată la fel de nuanţat precum cea studiată de teologii creştini în devenire.

Dar e clar, concomitent, că viitorii clerici şi profesori musulmani urmează să înveţe, în aceste patru centre germane, un islam pluralist şi liberal, de cu totul altă factură decât cel susţinut de extremiştii de pretutindeni.

Interesantă va fi în special abordarea şariei, a chestiunii legislaţiei islamice, pe care fundamentaliştii ar dori s-o vadă impusă nu doar în Orientul Apropiat şi Mijlociu, în nordul Africii şi în Asia, ci şi societăţilor deschise din Apus.

Flash-Galerie Bilder der Woche
Annette Schavan, ministrul EducaţieiImagine: picture-alliance/dpa

În context, Bernd Engler a dezminţit că institutele germane ar urma să facă ori să permită să se facă propagandă în favoarea şariei. El a afirmat că, în această chestiune, obiectivul Universităţii Tübingen este abordarea „varietăţii de jurisprudenţe”, în speţă discutarea formelor diverse, „foarte diferite, de jurisprudenţă islamică”.

Uneori poate exista însă un divorţ între teorie, ori bunele intenţii afişate, pe de o parte, şi practica de zi cu zi, pe de alta.

Fapt este, că apariţia noilor centre de studii teologice islamice documentează o voinţă politică nouă, de promovare a integrării şi de adaptare la realitatea existenţei, în Germania, a unor comunităţi musulmane care, departe de a stagna, continuă să ia amploare.

Rămâne doar de văzut dacă musulmanii din Germania îi vor accepta, ca imami, clerici şi predicatori, pe absolvenţii celor patru şcoli superioare de teologie islamică din Republica Federală. Nimic nu e, deocamdată, mai puţin sigur.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident