Norman Manea – citit, înţeles, preţuit şi premiat în Germania

Elogiul premiatului l-a rostit în incinta Primăriei din Dortmund criticul literar Ina Hartwig. Cu sensibilitate, autoarea textului a evocat momentul întîlnirii cu Norman Manea, biografia laureatului, traiectoria destinului său literar, puterea de a nu se dezlipi de limba română, în pofida traumatizantelor experienţe prin care i-a fost dat lui şi familiei sale să treacă.

Considerat un pîngăritor de ţară, nu doar de oamenii securităţii ci şi de naţionaliştii de modă veche şi mai nouă, Norman Manea nu a făcut concesii, continuînd să scrie ce gîndeşte şi simte.

Un elogiu pe măsura operei

Excelent documentat, întemeiat pe o profundă cunoaştere a operei şi a autorului, discursul Inei Hartwig a deschis publicului noi perspective de receptare a literaturii est-europene şi implicit a personalităţii şi scrierilor autorului laureat.

Punctele de referinţă ar fi strălucita culegere de eseuri „Despre clowni”, eseul „Felix culpa”, care a generat unele dezbateri în mass media din ţară, volumul autobiografic „Întoarcerea huliganului”. Norman Manea nu este numai un intelectual impresionant, dotat cu spirit critic şi autocritic, ci şi un stilist virtuos, un mare scriitor capabil să facă palpabil elementul poetic şi atunci cînd el rămîne „neexprimat”, ascuns printre rînduri.

Nu sunt trecute sub tăcere în discursul Inei Hartwig nici componenta iudaică a identităţii scriitorului, relevată mai cu seamă în proza intitulată „Ceaiul lui Proust” (dobîndind cu trecerea anilor o importanţă tot mai accentuată), dar nici meritele traducătorului George Aescht, care a izbutit să transleze într-o germană mătăsoasă eruptiva melodie primordială a subconştientului iudaic, descrisă tandru de autor.

Apropierile exegetice şi empatice ale lui Norman Manea de scrierile unui Paul Celan sau Benjamin Fondane, conţinute într-un eseu publicat în numărul din vara acestui an a revistei „Akzente”, readuc în actualitate un topos intelectual şi spiritual irecuperabil pierdut: cel al Cernăuţiului multietnic, multicultural, un ţinut în care, cu cuvintele lui Celan, au trăit oameni şi cărţi.

Finalul elogiului rostit de Ina Hartwig redeschide acolada legăturii dintre Nelly Sachs şi Paul Celan, plasînd în interiorul acesteia şi rolul scriitorului laureat, invitîndu-l să accepte premiul care i-a fost atribuit prin decizia juriului ca pe un semn că este citit, preţuit şi înţeles în Germania zilelor noastre.

Norman Manea despre viaţă şi literatură

Nu numai literatura şi exilul îi leagă peste decenii, trecînd peste vicistitudinile istoriei şi ale destinului personal, pe Norman Manea, care continuă să se considere un autor român, de Nelly Sachs, scriitoarea emigrată în Suedia din calea urgiei naziste, laureată a Nobelului pentru Literatură, stăruind pînă la sfîrşitul vieţii să scrie în germană.

Alături de Elias Canetti, Erich Fromm, Christa Wolf, Margaret Atwood, Milan Kundera, Nadine Gordimer, Hilde Domin, Rafik Schami, Per Olov Enquist, Juan Goytisolo - spre a nu-i pomeni decît pe cei mai iluştri scriitori – Norman Manea se numără de-acum printre deţinătorii Premiului Nelly Sachs, instituit de oraşul Dortmund, acordat din 1961 încoace la fiecare doi ani, în decembrie, cîte unui autor, pentru merite ieşite din comun în domeniul creativităţii literare, a vieţii spirituale, a ameliorării relaţiilor culturale între popoare.

O recunoaştere care pentru proaspătul laureat are o importanţă deosebită. Un premiu german purtînd numele unei poete care a izbutit o transmutaţie a suferinţei în creativitate, o admirabilă legitimare a spiritului şi, în cele din urmă, a victoriei acestuia – se poate afla din chapeau-ul discursului de mulţumire, rostit de Norman Manea, publicat în presă.

Scriitorul român emigrat şi exilat în Statele Unite îşi explică şi relaţia cu Germania: născut în Bucovina, o provincie românească avînd îndelungate relaţii cu cultura şi limba germană, sunt eu însumi marcat de grozăviile Holocaustului, care în mod tragic a legat istoria germană de cea a poporului evreu, dar totuşi rămîn îndatorat unor mari scriitori germani. Berlinul a fost prima mea adresă în lumea liberă iar limba germană a fost cea care a găzduit prima publicare a unui text al meu în exil.

Cunoscătorii textelor lui Norman Manea redescoperă şi în acest mesaj public vibraţia inconfundabilă a sincerităţii autorului faţă de sine şi faţă de lume, fie că el statuează legăturile profunde ale laureatului cu ilustra patronimă a premiului, fie că dezvăluie condiţia tragică a scriitorului exilat, a cărui patrie este şi rămîne limba, literatura, scrisul fiind, acesta din urmă, atît o terapie cît şi o modalitate de a depăşi cotidianul, în căutarea „celuilalt”, dincolo de haosul existenţei.

Cu trimiteri la Brecht, Chamisso, la relaţia epistolară dintre Paul Celan şi Nelly Sachs, Norman Manea contextualizează literar condiţia scriitorului exilat, „dislocat” într-o lume marcată de democraţii centrifugale, de globalizare şi migraţii, dar din păcate ne-despovărată de xenofobie patologică, de tendinţa respingerii „celuilalt”.

Cu atît mai benefică devine capacitatea literaturii de a arunca o punte de dialog, de a fi expresia libertăţii, de a oferi delicioase premise comunicării, reveriei, înfrăţirii în spirit.

Apropiind actul literar de cel al creaţiei divine, Manea se referă la o străveche tradiţie a misticii iudaice, care concepe geneza ca restrîngere, contracţie, repliere asupra sieşi a creatorului, spre a face loc propriei sale creaţii.

Pentru pămînteanul demiurg imperfect – care este scriitorul, artistul - această „repliere” este depozitara resurselor creativităţii. Intrat în posesia lor, în trecerea sa prin lume, scriitorul poate lăsa urme generoase, care deşi sunt şi rămîn profane, tind spre transcendenţă.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Ovidiu Suciu