E preferabilă scăderea taxelor

Din declarațiile de până acum a reieșit că s-a ajuns la un acord politic privitor la Codul Fiscal. Luni vom afla cu siguranță dacă cele anunțate vor fi confirmate: e vorba de reducerea TVA nu la 19%, ci la 20% și renunțarea la alte reduceri fiscale, ca de pildă supraacciza pe combustibili. În linii mari, am putea spune că Guvernul iese bine din această dispută de vreme ce oricum propusese inițial o reducere a TVA la 20%. Dar acest lucru e mai puțin important. De reținut este că mediul politic românesc a reușit, în mod surprinzător, să discute calm și rațional și să creeze un consens asupra unui subiect care depășește interesele partizane.

Problema României este că nu reușește să depășească aceste creșteri modice de 2-3% pe an, care o vor ține departe de nivelul țărilor bogate din UE. Același Mugur Isărescu, care argumenta că România ar avea nevoie de o reducere a decalajelor reale mai înainte de a adopta moneda comună, a solicitat acum prudență sporită. Tot el spusese însă că ar fi nevoie de 10 ani cu cel putin 5% creștere economică pentru a putea adopta euro în bune condiții. Dar fără o ruptură puternică față de politicile de până acum, se pare că economia românească nu poate crește mai mult. Este nevoie, așadar, de curaj și de abordări noi de factură liberală. Norocul, cum se spune, îi ajută pe cei curajoși, căci în economie nu poți proiecta niciodată cu rigoarea unui constructor și hazardul circumstanțelor joacă un rol important.

Oponenții reducerilor fiscale invocă dezaprobarea FMI, dar uită că FMI se opusese și în 2005 când Alianța DA introdusese impozitul de 16%. Doi foști miniștrii au povestit pe larg, cu diferite ocazii, lupta pe care au avut-o de purtat cu reprezentantul FMI, care părăsise atunci România trântind ușa (Adrian Videanu și Varujan Vosganian, pe atunci colegi de alianță) O țară nu poate delega integral puterea sa de judecată unor experți internaționali, care nu au de fapt nicio răspundere de ordin politic. Nici Comisia Europeană nu poate confisca integral politica economică a guvernelor naționale, cu atât mai mult cu cât există mari diferențe structurale între conomiile europene.

Ministrul de finanțe, Eugen Teodorovici, a admis că deficitul bugetar va fi anul viitor mai mare decât ținta inițială, dar nici acest lucru nu ar trebui să fie privit ca o alertă de avarie. Nici acel celebru MTO (obiectivul bugetar pe termen mediu)  nu ar trebui transformat într-un fetiș, câtă vreme România nu este o țară euro și prin urmare nu are motive serioase să urmeze exact același scenariu de ajustare. Pe de altă parte, Pactul de Stabilitate este, în realitate, mai flexibil decât au susținut, în ultimile luni, adversarii reducerii fiscale.

Cu siguranță, problema exploziei cheltuielilor se pune cu aceeași acuitate. Medicii, apoi profesorii, mâine polițiștii și pompierii cer, firește, salarii mai bune. Așa a fost și în 2008 când nu se vorbea decât de salarii și pensii, iar urmarea ne este cunoscută. Problema este că nu se poate pentru toți odată, iar dacă favorizezi pe unii, apar proteste legitime. Dacă de scăderea TVA beneficiază absolut toți cetățenii care cumpără ceva, creșterea salariilor e părtinitoare. E clar, prin urmare, că scăderea taxelor e preferabilă altor măsuri grație caracterului ei universal. Dacă ar fi de ales între scăderea taxelor și creșterea salariilor, ar fi de preferat să se aleagă prima variantă.

În fine, România va trebui să continuie procesul reducerii taxelor dacă dorește creșterea investițiilor, căci fondurile europene nu reușesc să producă creșterere economică.