1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Notiţe culturale

Catrinel Preda24 septembrie 2004

Festivalul Beethoven de la Bonn, un eveniment muzical de succes

https://p.dw.com/p/B2tm
Statuia lui Beethoven din Bonn
Statuia lui Beethoven din BonnImagine: Internationales Beethovenfest Bonn

Pe 17 septembrie a fost inaugurat la Bonn sub mottoul Bohemia, Festivalul Beethoven, aflat la cea de a şasea ediţie. In 56 de concerte şi spectacole muzicale sunt urmărite legăturile dintre Beethoven şi spaţiul boemian. Concertul inaugural care a cuprins lucrări de Beethoven, Janacek şi Ligeti a scos în evidenţă tocmai interferenţele cu muzica Europei centrale şi de est. Orchestra Bamberger Symphoniker care a susţinut concertul inaugural a fost creată în 1946 de membri ai filarmonicii din Praga şi de muzicieni din Karlo -Vivary şi Silezia. In cadrul Festivalului au loc concertul orchestrei simfonice berlineze ca şi cel al Filarmonicii din Praga sub bagheta lui Sir John Eliot Gardiner.

La Karlsruhe se desfăşoară din şapte în şapte ani cel mai mare festival de clopote din lume în cadrul zilelor europene ale clopotelor. Organizatorii şi-au propus ca pînă la 27 septembrie în cadrul a peste 70 de manifestări să-i convingă pe cei prezenţi de frumuseţea sunetelor de clopot. Punctul culminant l-a constituit turnarea ieri a clopotului păcii destinat catedralei din Strassbourg .

Peste 200 de obiecte de artă asiatică şi europeană provenite din muzeele internaţionale cele mai renumite sunt prezentate în cadrul unei expoziţi inaugurate la Victoria and Albert Museum din Londra sub titlul: Interferenţele Asiei şi Europei între 1500 şi 1800. Sunt urmărite trei teme: descoperirea lumii asiatice, şi întîlnirile şi schimburile care au creat premizele globalizării. Această perioadă a modificat profund relaţiile culturale, comerciale şi tehnologice dintre cele două continente .Asia a fost la rîndul ei fascinată de întîlnirea cu Europa. In sunetul muzicii asiatice şi baroce, vizitatorii pot descoperi pînă la 5 decembrie, picturi, costume, bijuterii şi alte obiecte împrumutate de la cele mai mari muzee ale lumii ,ca Luvru, Metropolitan din New York sau muzeul palatului din Peking. Se poate admira o frescă de la începutul sec. 17 realizată în Japonia cu foiţă de aur care arată sosirea unui vapor portughez pe coastele Japoniei. Acest gen de frescă vîndută comercianţilor bogaţi din Europa relevă fascinaţia pe care au simţit-o japonezii cînd au văzut debarcînd străini pe insula lor. Spectacolul exotic i-a inspirat pe artiştii plastici. A fost o fuziune nu doar la nivelul schimburilor de mărfuri, ci şi la nivelul schmiburilor de idei şi de gusturi.

Realizatorul sîrb Goran Paskalievici propune o reflecţie asupra ultranaţionalismului drept cauză a autismului politic al ţării sale în pelicula “Visul unei nopţi de iarnă” prezentată la Festivalul filmului de la San Sebastian, unde pînă la 25 septembrie au fost în competiţie 16 pelicule. Europa trebuie să înţeleagă că rănile sunt încă adînci ,dar că în Serbia există şi o mare energie democratică care nu are nevoie decît de puţin ajutor. Filmul se desfăşoară pe fundalul războiului din Balcani. Lazăr revine acasă în Serbia după zece ani .Işi găseşte casa ocupată de o femeie şi de fiica acesteia de 12 ani, autistă. El se ataşează de copil şi speră să înceapă o viaţă nouă. Realizatorulo consideră că şara sa se găseşte într-o stare de autism autentic. Paskalievici şi-a ales ca interpretă o autistă adevărată.