1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Notiţe europene

Catrinel Preda13 august 2004

Otto de Habsburg pentru o Europă extinsă

https://p.dw.com/p/B1da
Imagine: AP

Otto de Habsburg,moştenitorul celebrei dinastii austro-ungare şi militant paneuropean de primă oră visează la cei 92 de ani ai săi la o Uniune Europeană extinsă. Extinderea realizată pînă acum este fructul unor eforturi gigantice blocate mai întîi de fascism apoi de comunism ,a afirmat fiul cel mai mare al ultimului împărat al Austriei şi rege al Ungariei. De la finele celui de al doilea război mondial urmaşul Habsburgilor care a renunţat la toate pretenţiile la tron în 1961 militează pentru crearea unei Europe unite cuprinsă între Ucraina ,Islanda şi Albania. Unirea acestei Europe trebuie să aibă loc pe baza valorilor creştine care nu cuprinde însă Turcia. Aceasta însă rămîne partenerul cel mai bun al Uniunii Europene. Otto de Habsburg pledează pentru intrarea Croaţiei în Uniune, o ţară pe care o consiedră a fi tipic europeană şio catolică.

Ameninţările teroriste nu par să-i descurajeze pe turişti. Riscul este un factor pe care oamenii şi-l asumă din ce în ce mai mult. In Europa ameninţările privesc în special Italia, după ce un grup fidel reţelei teroriste Al Qaeda a lansat apelul către celulele sale de a provoca o baie de sînge,dacă Italia nu-şi va retrage pînă în 15 august trupele din Irak. Tară turistică Turcia a fost locul unde marţea trecută au avut loc două atentate soldate cu morţi şi răniţi. După cea mai scăzută cifră anul trecut a numărului de turişti, anul acesta se observă o creştere a ei .Desigur atentatele din 2001 din SUA au produs o schimbare. Americanii nu-şi mai aleg locuri de vacanţă îndepărtate. S-a înregistrat de atunci o regionalizare a turismului, fenomen produs nu doar în Europa, ci şi în Asia şi Orientul mijlociu. Atentateole teroriste din 11 martie anul acesta de la Madrid nu au avut impact asupra dezvoltării turismului pe plăjile însorite ale Spaniei.La Madrid numărul înnoptărilor în hoteluri a suferit totuşi un regres, mai ales din partea americanilor şi japonezilor.

Preşedintele Franţei Jacques Chirac care-l întîmpină astăzi pe papa Ioan Paul al II-lea în apropiere de celebrul loc de pelerinaj din sudul Franţei ,Lourdes a pus accentul pe valorile universale comune ale Franţei şi ale Sfîntului Scaun,pe valorile păcii justiţiei, solidarităţii, toleranţei şi a progresului care-l plasează pe om în centrul tuturor proiectelor. Preşedintele Franţei s-a opus înscrierii în noua constituţie europeană a noţiunii de ”rădăcini creştine europene” ,aşa cum a cerut-o Vaticanul. In schimb papa şi preşedintele Franţei au fost de comun acord în privinţa respingerii războiului din Irak. Vaticanul şi Franţa doresc să promoveze dreptatea şi justiţia ca şi dialogul între popoare.

Pelerinajul la Lourdes care constituie a opta vizită a papei Ioan Paul al II-lea în Franţa de la începutul pontificatului său, marchează ataşamentul Sfîntului Scaun faţă de fiica cea mai mare a Bisericii. El intervine într-un context de scădere continuă a practicilor religioase în Franţa şi a unor dezbateri aprinse asupra laicităţii, în condiţiile în care biserica catolică continuă să fie totuşi cea mai importantă instituţie religioasă. Cu acest prilej Franţa republicană şi laică, Franţa Declaraţiei Drepturilor omului, care respectă credinţele şi convingerile fiecăruia, ca şi libertatea de exprimare, Franţa marea naţiune modelată de istorie şi spirit se mîndreşte cu rădăcinile ei, a declarat cu prilejul vizitei papei din 1996, la aniversarea a 1500 de ani de la botezul lui Clovis, preşedintele Jacques Chirac.