1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nou în cultură

27 ianuarie 2012

Veşti triste din Atena, veşti bune de la Forumul Austriac din Bucureşti şi de la Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu" din Berlin.

https://p.dw.com/p/13qJq
Dieses von der Berlinale zur Verfuegung gestellte Standbild zeigt eine Szene aus dem italienisch-deutschen Wettbewerbsfilm "I skoni tou chronou - The Dust Of Time " der Internationalen Berliner Filmfestspiele "Berlinale". Der Film von Regisseur Theo Angelopoulos wird im Wettbewerb der Berlinale ausser Konkurenz gezeigt. Die Berlinale findet vom 5. bis 15. Februar 2009 in Berlin statt. Das Bild zeigt die Schauspieler, von links, Michel Piccoli, Willem Dafoe und Irene Jacob. (AP Photo/Berlinale) ** Bitte beachten Sie, dass die Nutzung der aktuellen Filmfotos ausschliesslich der Festivalberichterstattung dient und nur bis zum 15. Maerz 2009 gewaehrleistet wird. Fuer eine spaetere Verwendung des Bildmaterials muessen die Rechte vom jeweiligen Rechteinhaber eingeholt werden.
Regizorul Theo Angelopoulos în timpul filmării peliculei "The Dust of Time", prezentat la Berlinala din 2009Imagine: AP

Regizorul grec Theo Angelopoulos şi-a pierdut viaţa, lovit de o motocicletă

Tristeţe în lumea filmului. Grecia a pierdut unul dintre cei mai mari artişti contemporani. Celebrul regizor Theo Angelopoulos a murit marţi, la vârsta de 76 de ani, într-un accident, în timpul filmărilor pentru cel mai recent lungmetraj al său, "Cealaltă mare".

Potrivit declaraţiilor medicilor şi poliţiei, cineastul a suferit grave contuzii craniene în urma accidentului. Angelopoulos a fost lovit de un motociclist, în timp ce se îndrepta spre platourile de filmare din portul Pireu. Motociclistul, care a fost şi el rănit şi spitalizat, a fost mai târziu identificat ca fiind un poliţist, aflat în timpul său liber.

Regizorul, născut în aprilie 1935 la Atena, a devenit celebru pentru stilul de filmare lent, similar scenelor dintr-un vis, fiind recompensat cu numeroase premii pentru peliculele sale, mai ales în festivalurile europene.

Austrian Hours @ Green Hours

Forumul Cultural Austriac, în parteneriat cu Green Hours 22 Club Jazz Cafe, continuă şi în acest an seria concertelor de jazz susţinute de artişti austrieci. Ca în fiecare an, formaţiile invitate au fost atent selectate, astfel încât să prezinte o imagine cât mai completă a scenei de jazz austriece.

Gemenii Matthias şi Andreas Pichler, cunoscuţi de mai mult timp în lumea jazz-ului austriac, au decis în sfârşit să concerteze singuri. Sub numele Pichler´Bros, ei şi-au prezentat pe 26 ianuarie propriile compoziţii pentru voce, contrabas, percuţie şi banjo.

Concertul din 9 februarie, susţinut de formaţia Talltones, vă invită la o plimbare relaxată, cu inflexiuni pop, prin lumea plină de surprize a jazz-ului. Klaus Paier şi Asja Valcic îşi vor prezenta piesele pentru violoncel şi acordeon, în cadrul concertului din data de 23 februarie. Martin Gasselsberger Trio, care concertează în data de 8 martie, propune publicului un program impresionant prin acurateţea şi inventivitatea momentelor de improvizaţie. Concertul de închidere, susţinut de formaţia Quadrat:sch în 15 martie, vă va surprinde cu o incursiune inedită într-un univers sonor aparte. Muzică de jazz, interpretată la ţambal, ţiteră, chitară şi contrabas.

Prezenţe româneşti la Berlinală

În data de 9 februarie, Festivalul Internaţional de Film de la Berlin dă startul celei mai importante competiţii de producţii de film din întreaga lume. Ca în fiecare an, Institutul Cultural Român Berlin sprijină participarea românească la festival.

Cea de-a 61-a ediţie a Berlinalei include cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Radu Jude, "Toată lumea din familia noastră", ce va fi proiectat în premieră mondială în secţiunea Forum. Pelicula tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui. Cei doi vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sunt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pământ. Filmul îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sârbu şi Gabriel Spahiu, cu apariţia extraordinară a celebrilor actori Tamara Buciuceanu-Botez, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel. Scenariul este semnat de Radu Jude şi Corina Sabău, autoarea romanului "Bloc 29, apartamentul 1".

Coproducţia Italia/ România/ Franţa "Diaz – Don’t Clean Up This Blood", în regia Danielei Vicari, a fost selectată la secţiunea Panorama Dokumente, iar premiera internaţională va avea loc în sala principală de proiecţie a festivalului, Friedrichstadt-Palast, duminică 12 februarie 2012, la ora 18.00. În lungmetrajul coprodus de Mandragora Movies, Fandango şi Le Pacte, au jucat peste 100 de actori, din care 51 români şi peste 6.500 de figuranţi.

Filmul produs de Bobby Păunescu, Domenico Procacci şi Jean Labadie a avut la bază un scenariu scris de Daniele Vicari şi Laura Paolucci, iar din distribuţia lui fac parte Jennifer Ulrich, Monica Bîrlădeanu, Claudio Santamaria, Elio Germano, Alessandro Roja şi Cosmin Seleşi.

Ana Ularu se numără printre cei zece actori europeni selecţionaţi în programul Shooting Stars, ce are loc în perioada 11 - 13 februarie 2012, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Ajuns la a 15-a ediţie, programul Shooting Stars este organizat de European Film Promotion (EFP) în colaborare cu organizaţiile membre ale EFP, printre care se regăseşte şi Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc. Shooting Stars are ca scop promovarea pe plan internaţional a celor mai talentaţi tineri actori europeni, cărora le facilitează întâlnirea cu membri importanţi ai industriei cinematografice (actori consacraţi, regizori, producători de renume, directori de casting).

Născută pe 26 iunie 1985 la Bucureşti, Ana Ularu este absolventă a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică. Cariera ei include până în prezent numeroase roluri în filme de lung şi scurtmetraj, seriale TV, dar şi piese de teatru. S-a făcut remarcată în producţii precum Turkey girl, un scurtmetraj realizat de Cristian Mungiu şi inclus în proiectul internaţional Lost and Found, Italiencele (r. Napoleon Helmis), Hârtia va fi albastră (r. Radu Muntean) sau Youth without youth (r. Francis Ford Coppola). Recent, Ana Ularu a jucat în producţia Periferic (r. Bogdan Apetri) rol ce i-a adus Anei trofeul Boccalino - Premiul Criticii Elveţiene pentru Cea mai bună actriţă, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno precum şi Premiul pentru Cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Salonic.

La secţiunea Talent Campus a Berlinalei participă două tinere regizoare: Ozana Nicolau şi Raluca David şi o importantă actriţă, Ioana Flora. Berlinale Talent Campus reuneşte artişti emergenţi şi tineri profesionişti din industria filmului, oferindu-le o platformă pentru împrospătarea perspectivelor, descoperirea unor noi orizonturi şi pentru relaţionarea cu tineri profesionişti din întreaga lume.

Lungmetrajul "Cristian", în regia lui Tudor Giurgiu, a fost selectat la Berlinale Co-Production Market. Filmul este povestea unui tânăr procuror, care anchetează un complicat caz de corupţie. "Cristian" beneficiază de finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei, precum şi de sprijin din partea Programului MEDIA al Uniunii Europene. Bugetul aproximativ al filmului este de un milion de euro, iar filmările sunt programate pentru toamna anului 2012.

Autor: ICR-Berlin; Forumul Cultural Austriac; dpa/ am
Redactor: Rodica Binder