Noua Europă

În bună măsură, Marea Britanie şi-a impus viziunea austeră. Dincolo de cifre, începe să-şi facă loc şi viziunea unei Europe noi.

Înaintea summitului de vineri, făcuseră titluri de-o şchioapă revendicările adresate de premierul londonez David Cameron unei gonflate şi prea puţin democratice Uniuni Europene, păcătuind prin exces de cheltuieli, de birocraţie şi prin carenţă de reforme într-o epocă a frugalităţii necesare.

Mult hulit de o bună parte a elitei de stânga continentale, care nu mai are răbdare şi ar vrea să vadă Statele Unite ale Europei înfăptuite cât mai rapid sub auspicii socialiste, Cameron le pusese în vedere liderilor europeni că englezii ar putea părăsi o uniune incapabilă să se reformeze.

Mesajul, în bună măsură salutar, al lui Cameron pare să fi ajuns la destinaţie. Deşi virulent criticat, între alţii, de preşedintele social-democrat al Parlamentului European, Martin Schulz, şi susţinut doar de unii lideri din statele competitive, nordeuropene, ale Uniunii, Cameron şi-a văzut inflexibilitatea răsplătită.

Supus acasă presiunilor exercitate de electoratul partidului său conservator, premierul londonez a obţinut în negocierile nocturne o substanţială reducere a bugetului UE.

Proiectul propus de Herman van Rompuy vineri dimineaţă liderilor europeni nu s-a mulţumit să reducă prevăzutele cheltuieli la mai puţin de o mie de miliarde, ci s-a atins chiar de semizeii Uniunii, dând peste nas imensei oştiri de birocraţi din subordinea şefului Consiliului European. Rompuy a propus în speţă îngheţarea pe doi ani a salariilor imense ale funcţionarilor de la Bruxelles.

Dar, socoteala de acasă nu se potriveşte întotdeauna cu cea din târg. Liderii socialişti ai Parlamentului European au ameninţat cu blocarea bugetului în forul legislativ de la Strasbourg. Ţările membre vor trebui şi ele să aprobe toate proiectul convenit, iar liderii lor, dependenţi cu toţii de propriile agende naţionale şi, câteodată, de unele ultranaţionaliste, dispun fără excepţie de un drept de veto.

Fermierii sunt de asemenea nemulţumiţi, la fel ca şi toţi cei ce mizează pe o grabnică nivelare a clivajului de prosperitate despărţind estul de vestul Europei, respectiv nordul continentului de sud, printr-un suplimentar efort bugetar depus de Bruxelles.

Într-adevăr, în opinia multora în ţările central şi esteuropene, Uniunea Europeană n-are sens decât ca emulaţie a lui Robin Hood, în speţă dacă ia de la bogaţi spre a da săracilor. La rândul lor, statele afectate de criză şi de un şomaj ieşit din comun al celor tineri au toate motivele să insiste asupra despovărării lor.

Aceste revendicări sunt, desigur, fireşti, dar nu vor putea fi satisfăcute decât în condiţiile în care Europa îşi va recupera pierduta competitivitate globală. Scop în care are nevoie de investiţii masive în educaţie, ştiinţă, cercetare şi reducerea la maximum a cheltuielilor pentru întreţinerea birocraţiei.

În acest context, miza dezbaterilor bugetare a vizat chiar spiritul viitoarei Europe, şi mai cu seamă curajul continentului de a aborda frontal provocările globale actuale.

Va continua el să fie un continent osificat în decesul competitivităţii şi în refuzul reformei, încremenit într-o falsă corectitudine politică şi paralizat în relativism postmodern?

Vitalitatea noii Europe va depinde strict de calitatea vieţii ei culturale, politice şi economice, precum şi, în chip esenţial, de nivelul libertăţii individuale de care se vor bucura cetăţenii continentului.