Noua istoriografie şi 1 Decembrie 1918

Ziua de 1 Decembrie continuă să fie problematică din pricini care nu au fost suficient lămurite. Istoricii din noua generaţie sunt cei mai critici, nu atât faţă de alegerea zilei de 1 Decembrie cât faţă de ambianţa în care ea se desfăşoară.

Florin Ţurcanu, cunoscut mai ales pentru monografia dedicată lui Mircea Eliade, a susţinut într-o emisiune difuzată de TV Cultural că românii sărbătoresc, la 1 Decembrie, nu ziua Unirii, aşa cum a fost ea trăită şi percepută după primul război mondial, ci imaginea ei, construită ulterior de regimul comunist.

Evocările prilejuite de 1 Decembrie şi ideile politice antrenate în textura lor ar aminti mai curând de naţional-comunism decât de ambianţa primului război mondial. Nu există probabil o judecată mai aspră.

Dar, în ciuda faptului că intelectualii care emit aceste reflecţii au un statut profesional prestigios, ideile lor rămân periferice. O cauză este cu siguranţă şi faptul că ele rezonează mai degrabă cu ideile cultivate în sânul comunităţii maghiare, sau cu discursul „ex-centric” al greco-catolicilor.

Nu există nici o simpatie reală între istoriografia românească recentă şi tonul revendicărilor ungureşti, dar există, în schimb, aceeaşi preocupare pentru recuperea memoriei autentice. Ungurii şi românii greco-catolici stau mai bine căci au avut interesul vital să nu uite şi au cultivat mereu o versiune opusă istoriografiei oficiale, una conservată prin tradiţie familială şi în cadrul comunităţilor religioase.

Or, ceea ce sugerează, se pare, tânăra istoriografie românească este iniţierea unui efort restituţionist, unul care să readucă în conştiinţa publică ambianţa reală şi spiritul exact al actului politic de la 1 Decembrie 1918.

Ceea ce se poate spune cu siguranţă este că politica românească actuală cultivă cu asiduitate uitarea trecutului şi ştergerea sistematică a memoriei istorice. Este profund semnificativ că atât „Transilvania” cât şi „Vechiul Regat” sunt noţiuni istorice evitate cu tot dinadinsul sau, în cazul cel mai bun, scoase din context.

Pentru spiritul care guvernează cercurile oficiale e un prilej de alertă dacă în literatura străină se vorbeşte despre „Transilvania” sau dacă un scriitor ungur (născut de exemplu lângă Gheorghieni) se revendică tot de acolo.

Dar, aşa cum am văzut recent, nici despre „Regat” nu se poate vorbi fără ca partizanii Preşedintelui Traian Băsescu să nu evoce precipitat gravele defecte ale monarhiei. Este ca şi cum vechile provincii istorice (sau identităţile politice şi culturale asociate lor) ar fi stânjenitoare şi ar trebui mai degrabă date uitării.

Tentativa recentă a preşedintelui Traian Băsescu de reîmpărţire administrativă a ţării a ilustrat suprinzător de clar această voinţă de ştergere a trecutului. Invocând nevoia de „modernizare”, Preşedintele a dat curs, de fapt, unor preocupări iniţate cu 40 de ani în urmă de Nicolae Ceauşescu, în ciuda faptului că Raportul privind regimul comunist, pe care îl adoptase oficial, îi recomandase contrariul.

În contextul acesta destul de tulbure şi frământat s-ar cuveni poate să arătăm că ziua de 1 Decembrie ar fi onorată pe deplin nu doar printr-o reflecţie asupra Unirii, ci şi asupra identităţilor istorice care au fost aşezate atunci laolaltă.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu