Noul preşedinte al Georgiei

Un comentariu de Miodrag Soric, tradus de Elisabeta Sturdza

Duminică, 25 ianuarie, Michail Saakaşvili a depus jurămîntul pentru preluarea funcţiei de preşedinte al Georgiei. Ceremonia a avut loc în prezenţa ministrului american de externe Colin Powell şi a omologului său rus Igor Ivanov, în faţa clădirii Parlamentului din Tbilisi.

Ce tablou! Tînărul preşedinte georgian Michail Saakaşvili, ales în această funcţie cu o majoritate covîrşitoare, a depus duminică jurămîntul, în prezenţa miniştrilor de externe ai Statelor Unite şi Rusiei. Cu acest prilej, el şi-a anunţat intenţia de a îmbunătăţi relaţiile cu Occidentul şi faţă de Rusia. Şi aceasta - în preziua primei lui călătorii ca preşdinte, în Rusia, iar apoi, în a doua jumătate a săptămînii, în Germania.

Dar tabloul este înşelător. America şi Rusia nu sunt nicidecum parteneri în reconstrucţia Georgiei, ci concurenţi. Cele două ţări luptă cu toate mijloacele pentru influenţă în republica săracă şi ameninţată de scindări din Caucaz. În ciuda promisiunilor, Rusia nu-şi va retrage trupele staţionate în Georgia. Moscova sprijină potentaţi regionali, care nu-l recunosc pe Saakaşvili ca preşedinte şi care, în parte, vor chiar să se alipească la Federaţia Rusă. Pe de altă parte, Statele Unite au trimis cel puţin 200 de soldaţi în Caucaz, aşa zis pentru a sprijini Tbilisul în lupta împotriva terorismului internaţional.

În realitate, ceea ce îi interesează pe ruşi şi pe americani este să controleze drumul petrolului de la Marea Caspică spre pieţele din Vest. Rusia vrea ca aurul negru să fie transportat - ca şi pînă acum - preponderent pe teritoriu rusesc. Or, tocmai acest lucru vor să-l împiedice Statele Unite şi alte state occidentale, precum şi Turcia. În lupta pentru influenţă în Georgia, miza este foarte mare, de multe miliarde de dolari. Scopul lui Saakaşvili, de a întreţine relaţii bune atît cu Rusia, cît şi cu Occidentul, seamănă cu cuadratura cercului: El pare imposibil de atins.

La urma urmei, în această încercare a eşuat şi predecesorul său, Eduard Şevardnadze. Şi încă "Bătrînul vulpoi" - cum îl numeau georgienii - se bucura de încrederea ambelor tabere. La Moscova, politicienii nu uitau că Şevardnadze a fost înainte ministru de externe sovietic şi că şi-a făcut ucenicia pentru cariera politică în KGB, deci la aceeaşi şcoală la care s-a format şi actualul preşedinte rus, Vladimir Putin. Şevardnadze vorbeşte aceeaşi limbă ca şi activiştii de partid, ştie cum gîndesc ei, cum acţionează politic. În acelaşi timp, fostul preşedinte georgian s-a făcut preţuit şi în Occident, mai cu seamă în Germania, care nu uită rolul pe care l-a jucat el la încheierea războiului rece şi la reunificarea Germaniei.

La vizita lui în Germania, pe 29 ianuarie, Saakaşvili nu va fi întîmpinat de politicienii germani cu acelaşi sentiment de recunoştinţă. Dar el poate conta pe ajutor economic. Nimeni nu doreşte în Europa ca republica din Caucaz să se scufunde în haos. Chiar şi Kremlinul vrea să evite acest lucru. O motivaţie este şi ca rebelii ceceni să nu folosească Georgia ca ţinut de refugiu.
Şi totuşi: Multor politicieni de la Moscova le vine greu să se împace cu ideea unui stat georgian independent, direct la frontiera de sud a Rusiei. De aceea, fără sprijinul mai cu seamă al Statelor Unite, Saakaşvili a şi pierdut lupta pentru mai multă independenţă a ţării sale. Georgia singură nu are nimic de opus superputerii politice, economice şi militare Rusia.