Noul sistem de vot a produs multe victime

Mecanismul intim, netransparent, al legii electorale a fost dezvăluit de cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, în jurul căruia se crease marţi un veritabil suspens. El a candidat într-un colegiu din Judeţul Ilfov unde a obţinut 10.121 de voturi, prea puţin pentru majoritatea absolută. S-a trecut aşadar la faza a doua a redistribuirii pe judeţ, dar s-a descoperit că în acelaşi judeţ un alt candidat liberal avea cu 18 voturi mai mult decît Tăriceanu.

Legea are însă mai multe ieşiri de siguranţă. După ce toate procedurile s-au încheiat, resturile nedistribuite, inclusiv la nivel naţional sînt puse la dispoziţia partidelor (Art. 47, punctul c). Deznodămîntul, fericit sau nefericit după caz, a fost atribuirea unui mandat de deputat actualului prim ministru.

Într-un mod, peste care s-a trecut cu prea multă uşurinţă, voinţa politică a partidelor intervine în procesul de atribuire a mandatelor. Ele pot decide cui i se vor atribui resturile şi cine intră în Parlament. Este clar că aici algoritmul obiectiv al legii este dezminţit de o decizie subiectivă şi că voinţa însăşi a alegătorilor este viciată.

Suspensul în jurul situaţiei lui Călin Popescu Tăriceanu, dar şi nemulţumirea, dacă nu chiar revolta acelora care au cîştigat alegerile în colegiile lor prin largi majorităţi relative (uneori de peste 40% )şi care nu au intrat în Parlament au atras atenţia asupra defectelor mari ale acestei legi.

Ele erau cunoscute desigur şi pînă acum, au fost comentate în presă şi discutate în amănunţime în cercuri restrînse, dar cu toate acestea legea a fost promovată şi impusă opiniei publice ca o reformă valoroasă. Lucrul acesta a fost cu putinţă din cauza unei largi complicităţi care a inclus partidele politice şi “societatea civilă”.

Pe de o parte, Asociaţia Pro Democraţia a făcut o amplă propagandă în favoarea legii din motive care ţin de înguste interese de organizaţie. Ca să obţină finanţare pentru proiectele sale, orice ONG trebuie să facă dovada eficacităţii sale, or, eficacitatea a depins prea mult în cazul acesta de cooperarea partidelor politice.

Pe de altă parte, partidele (şi mai ales liderii de partid) au ţinut cu dinţii atît de principiul proporţionalităţii cît şi de un mecanism menit să conserve actuala ierarhie de partid.

Aşa se face că partidele şi “societatea civilă” au încheiat o alianţă pentru a promova o lege care a provocat mari contrarietăţi încă de la prima sa aplicare. PDL, de exemplu a raportat nu mai puţin de 30 de cazuri în care candidaţii proprii au cîştigat alegerile în colegiile lor prin majorităţi relative, dar nu au obţinut nici un mandat. PNL are cazurile sale notorii la fel ca şi PSD. În ansamblu, o mulţime de deputaţi şi senatori plasaţi pe locurile doi şi trei au luat locurile celor plasaţi pe locul întîi. Nu se putea o victorie mai deplină a mediocrităţii în politică.

Toată lumea admite că alegătorii nu pot şi nu vor să înţeleagă aceste anomalii. Cu toate acestea, apărătorii legii (la care s-au adăugat, fireşte, cîştigătorii veniţi de pe locurile 2 şi 3 ) au argumentat că nedreptatea este aparentă, de vreme ce un deputat venit de pe locul al doilea a avut mai multe voturi decît perdantul de pe locul întîi, deşi în colegii diferite. Argumentul este sofistic, întrucît candidaţii au cîştigat majorităţi în locurile în care şi-au făcut campanie, într-un context uman bine definit şi unic şi prin urmare nu pot fi comparaţi cu cei care au evoluat într-un colegiu diferit. De fapt argumentul acesta neagă radical chiar principiul votului în circumscripţii uninominale, care instituie o relaţie unică între ales şi alegător.

Declaraţiile politice la nivel înalt au fost revelatoare prin caracterul lor contradictoriu. Vicepreşedintele PDL, Teodor Stolojan, (deputat european şi neimplicat în dezbaterea internă asupra sistemului de vot) a spus marţi că “sistemul de vot din România este cel mai prost posibil”, dar astăzi, preşedintele partidului, Emil Boc, evitînd vizibil o condamnare a sistemului electoral, a promis, public, perdanţilor că nu vor fi abandonaţi şi că vor primi cu toţii compensaţii importante. Nu se putea o manifestare mai vădită a unui puternic sentiment de culpabilitate. Liderii de partid sînt primii care şi-au dat acordul asupra unei legi cu grave defecţiuni, care prezintă însă avantajul că le conservă intactă poziţia de putere.