NSA nu e STASI

Deutsche Welle: Începutul a fost făcut pe 6 februarie 1989 la o masă rotundă în Polonia. Zece luni mai târziu, se prăbuşea zidul din Berlin. Constituie o asemenea masă rotundă posibilitatea de a iniţia transformări?

Roland Jahn: În situaţii în care apare un vid de putere fiindcă vechile şi noile forţe politice ajung la confruntare, masa rotundă este un instrument potrivit pentru soluţionarea paşnică a unui conflict. A sta împreună la o masă rotundă este şi un simbol pentru disponibilitatea de a rezolva împreună un conflict. Succesul mesei rotunde din Polonia a fost şi un model pentru grupările şi partidele de opoziţie din RDG, când s-au substituit vechii ordini.

DW: Astăzi, la 25 de ani de la acel eveniment, Germania este percepută la nivel internaţional ca un model în privinţa prelucrării dictaturii comuniste. Dar cum se vede acelaşi fenomen din perspectivă germană, chiar din perspectiva dvs, ca victimă a regimului din RDG?

R.J.: Istoria poate fi prelucrată, dar nu este niciodată suficient, mai ales atâta timp cât oameni care au trăit represiunea în dictatură sunt în viaţă. Mie personal îmi merge bine. Am avut noroc. Am putut trece peste detenţie şi represiune. Astăzi trăiesc într-o societate democratică. Pot să mă implic şi să obţin schimbări. Ce-mi doresc în privinţa procesului de elucidare, este ca făptaşii să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile lor. Din păcate, prea puţini îşi recunosc vina. De aceea, multe din victime se simt în continuare nedreptăţite. Recunoaşterea vinei ar putea duce la apariţia unui climat favorabil împăcării.

DW: În unele ţări ale fostului bloc răsăritean, sciziunea societăţii este încă perceptibilă. Germania pare mai puţin afectată de acest fenomen. Cum vă explicaţi acest lucru?

R.J.: În Germania s-au lansat foarte devreme semnale importante pentru prelucrare. Ţelul a fost definirea nedreptăţii, plata unor despăgubiri materiale către cei care au avut de suferit şi înţelegerea modului în care au funcţionat mecanismele dictaturii.

DW: Rezidă deci problema în faptul că unele ţări, între care Polonia, au avut nevoie după căderea comunismului de zece ani şi mai bine pentru a deschide dosarele secrete?

R.J.: Tocmai în Polonia, arhivele au rămas multă vreme ferecate. La noi, deschiderea lor a oferit răspuns întrebării de ce s-au comportat oamenii aşa cum s-au comportat. Numai în acest fel poate fi depăşită faza acuzaţiilor reciproce, numai aşa se poate trece la edificarea unui viitor comun. În Polonia a existat Sindicatul Solidaritatea, o mişcare de mase dar, concomitent, mulţi au colaborat cu aparatul de stat comunist. Astăzi, cei din urmă se fac că n-a fost nimic. Ori, dacă aşa ceva nu este prelucrat, cândva sare în aer.

DW: Oficiul pentru documentele regimului comunist din Polonia nu administrează numai arhive ci dispune, în egală măsură, de procurori proprii care investighează crime comise de comunişti. De ce nu s-a înfiinţat şi în Germania ceva similar?

R.J.: În Germania s-a dorit punerea accentului pe elucidare şi nu pe o reglare a conturilor. La ce mi-ar folosi acum pedepsirea unui om care mi-a făcut atunci o nedreptate? Important este să avem un stat de drept şi un climat în care vinovaţii de atunci să-şi poată recunoaşte vina. A-i pedepsi şi arunca în închisoare - asta nu ar aduce mare folos societăţii.

DW: Instituţia pe care o conduceţi face parte dintr-o reţea internaţională. Cât de bine funcţionează schimburile cu partenerii din fostul bloc răsăritean?

R.J.: Nu oferim soluţii universale acestei reţele, deorece fiecare ţară are propriile ei particularităţi. Facem însă schimb de experienţă, inclusiv de experienţe negative, şi aceasta ne ajută să evităm anumite greşeli. Există domenii, cum ar fi urmărirea penală sau protecţia datelor, în care se poartă discuţii contradictorii. Fiecare este în căutarea drumului cel mai bun pentru sine.

DW: Pare o ironie a sorţii faptul că fostul agent american Edward Snowden a primit protecţie tocmai în capitala fostei URSS după ce a adus la cunoştinţa opiniei publice amploarea operaţiunilor de spionaj derulate de NSA. Cum comentaţi această chestiune?

R.J.: Trebuie elaborat un regulament în domeniu, şi la nivel interstatal, pentru a se preîntâmpina încălcarea drepturilor fundamentale. Ne aflăm în toiul unei dezbateri aprinse, centrată în jurul întrebării câtă libertate poate fi jertfită din dorinţa de a proteja tocmai libertatea. Ce li se poate permite serviciilor secrete pentru a asigura democraţia? Cum se organizează asigurarea democraţiei?

DW: Multe întrebări...Dar care sunt răspunsurile dumneavoastră?

R.J.: Prin prelucrarea dictaturii comuniste oamenilor li s-au ascuţit simţurile. Putem demonstra cum ajung să arate lucrurile dacă scopul poliţiei secrete este garantarea puterii partidului unic. În context, trebuie precizat că NSA şi STASI nu sunt tot una. Într-o democraţie se poate discuta despre ce se întâmămplă în SUA şi la noi, şi despre cum se pot îmbunătăţi mecanismele de control. Putem purta dezbateri în presă şi în forurile legislative şi, dacă dorim, putem chiar să decidem desfiinţarea serviciilor secrete. Aceasta este libertatea democraţiei.

DW: Ce credeţi că ar fi corect în relaţiile cu serviciile secrete?

R.J.: În Germania oamenii au fost mereu conştienţi că serviciile secrete trebuie supuse unui control. Acum, prin Snowden, dar şi prin prelucrarea dictaturii comuniste, această încredinţare a devenit şi mai fermă. Desigur, toţi sunt recunoscători că aceste informaţii devin acum cunoscute. Dar în ciuda acestui aspect, trebuie văzut în ce măsură afectează ele regulile democratice. În unele situaţii se încalcă o regulă pentru a ajuta oamenii. În astfel de cazuri, scopul scuză mijloacele. Dar asta nu poate stabili unul sau altul, ci numai societatea în ansamblu.

Jurnalistul şi militantul pentru drepturile civice Roland Jahn, originar din Jena, a fost ales pe 28 ianuarie 2011 de deputaţii din Bundestag în funcţia de însărcinat federal pentru administrarea arhivei fostului serviciu secret RDG-ist, STASI. El exercită această funcţie din data de 14 mai 2011.