"Nu cred că suntem chiar atât de puţini"

"Scopul pentru care am plecat iniţial la Bruxelles - şi, anume, să mă perfecţionez profesional - a fost atins, pe cât se poate pentru cinci ani de carieră acolo; am avut mai multe experienţe profesionale atât în instituţiile Uniunii Europene cât şi în sectorul privat".

Începutul aproape standard pentru povestea jurnalistică a unui succes, portret din seria "Români cu care ne mândrim în Vest". După o tentativă în diplomaţie şi o perioadă în presa românească, Radu Magdin a plecat la Bruxelles, unde, din 2007, vreme de trei ani, a fost ofiţer de presă pentru grupul europarlamentarilor social-democraţi. Ocazie cu care, de fapt, bună parte dintre jurnaliştii români cu antene orientate către instanţele comunitare l-au şi cunoscut - şi apreciat. De multe ori, lucrurile comunicate de Radu Magdin erau peste fondul gesturilor politice relatate.

Când a prins ocazia a făcut saltul către mediul privat şi, în ultima vreme, a fost manager de politici europene la Google. Nu i-a fost uşor să ajungă acolo, dar nici greu nu i-a fost, cinci luni mai târziu, să facă un pas care i-a nedumerit pe mulţi dintre cei ce-l cunoşteau: "Cred că sunt pregătit pentru adevărata provocare a vieţii: reîntoarcerea în ţară şi aplicarea lucrurilor pe care le-am învăţat în exterior".

Într-o vreme în care o nouă generaţie îl recuperează pe Mahatma Gandhi şi îl transformă în folclor, spunându-şi, unul altuia, "Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în viaţă", Radu Magdin foloseşte, argumentându-şi decizia întoarcerii în România, de nenumărate ori cuvântul "schimbare": sete publică de schimbare, schimbarea difuză dar plutind în aer, schimbarea ca oportunitate (dar şi ca pericol), schimbarea ca speranţă (dar şi ca spaimă), schimbarea şabloanelor, a show-ului politic şi a actorilor acestuia - una peste alta, a unui întreg sistem încremenit în formula "business as usual". E firesc pentru un tânăr cu performanţe într-un mediu privat dinamic şi entuziast; şi pentru care implicarea într-un proiect cu impact social-politic este "un pas cât o aruncare în gol care merită", chiar dacă schimbarea la care se gândeşte nu coincide, neapărat, cu toate celelalte 19 milioane de opinii despre schimbare. "Dacă există o reţetă secretă sigură spre faliment, spre cădere, aceasta este pierderea speranţei şi a elementului de acţiune. La pachet. Poate că, unii, după atâtea dezamăgiri, să încerce să se închidă în cercurile lor, în bisericuţele lor. Dacă nu suntem dispuşi să investim entuziasmul pe care îl mai avem într-un proiect mai generos de societate, abandonăm mult prea uşor bătălia. Nu avem, însă, ulterior, dreptul să criticăm".

Vorbeşte despre nevoia de a lepăda din conştiinţa colectivă ideea de om providenţial. Vorbeşte despre echipă. Într-o astfel de echipă, de cele mai multe ori se strâng destui arivişti. Nu-i par nici semnificativi, nici determinanţi: "Fiecare suntem produsul mediului în care trăim, lucrăm şi interacţionăm. Dar interacţiunea merge în dublu sens. Dacă mediul e total negativist, e greu să mai păstrezi un licăr de speranţă. Generaţia care s-a format în ultimii 20 de ani este bătăioasă, ştie ce vrea - sau, cel puţin, intuieşte. Poate şi graţie dezvoltării mediului online şi a reţelelor de socializare. Am văzut acolo foarte mulţi oameni pasionaţi, dornici să îndrepte lucrurile, implicaţi, care fac proiecte generoase, schimbă idei, dezbat. Dincolo de un zumzet general de agitaţie există o pătură a bunului simţ şi a profesionalismului din ce în ce mai puternică - şi ca reacţie la ceea ce este agresiv în societate, dar şi ca scop în sine. Minoritatea privilegiată a sistemului are pârghiile; însă majoritatea care ajunge la vot este din ce în ce mai nervoasă în privinţa propriului viitor. Şi nu cred că suntem chiar atât de puţini".

Are puţin peste treizeci de ani. Vârstă la care un nou început nu este greu. La o adică, nici două noi începuturi. O ştie dar are alte gânduri: "Toată viaţa am fost pragmatic, dar am reuşit să păstrez şi un anumit grad de idealism. Aş vrea ca începând de anul acesta (crucial şi foarte greu de repetat) să trăiesc aici, să am o carieră aici".

Un tânăr român a reuşit în Vest. După care s-a întors în ţară. O poveste de urmărit.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Medana Weident