Nu, integrării - da, expulzării

De două ori pe săptămâna, camionul care face aprovizionarea soseşte la căminul pentru solicitanţi de azil din Augsburg. Alimentele se găsesc în pungi de plastic, pregătite dinainte de angajaţii unei firme. Fiecare solicitant de azil a comandat, în prelabil, produsele. Dar listele cu alimente sunt numai în germană şi aproape niciunul din cei patru sute de refugiaţi din clădirea de pe strada Neusüsserstrasse nu stăpâneşte limba. Prin urmare, alegerea alimentelor e aleatorie.

La fel procedează şi Justus, originar din Nigeria. Când îşi primeşte punga, Justus se uită mai întâi la termenul de valabilitate. "Suntem în decembrie şi iaurtul a expirat în noiembrie", spune el în timp ce aşează cutia pe masă.

Camera lui Justus este la parter. Paturile sunt aşezate aproape unul de altul, pe podea sunt împrăştiate oale şi tigăi, alimentele stau pe pervaz sau pe masă. În încăperea în care sunt cazate cinci persoane nu există dulap de vase. Mai mult, "uşa este întotdeauna deschisă pentru că nu avem cheie. O cheie costă 10 euro şi nu ne putem permite."

Fiecare solicitant de azil primeşte lunar 40 de euro, bani de buzunar. "Numai un bilet de autobuz până la Oficiul de Asistenţă Socială costă 4,80 euro dus-întors. Ajungi acolo şi ţi se spune că e nevoie de un traducător. Te întorci la azil, rogi pe cineva care ştie germană să te însoţească, îi plăteşti drumul şi-i mai dai şi 10 euro pentru deranj", se plânge Justus.

O viaţă mai bună?

Cu ceva timp în urmă, câteva sute de azilanţi din landul Bavaria au declarat greva foamei. Aceştia au solicitat bani pentru a-şi procura singuri alimentele şi celelalte lucruri necesare. După două săptămâni au abandonat greva. Acum, în semn de protest, unii nu-şi mai ridică pungile cu alimente. Prin această acţiune speră să atragă atenţia opiniei publice asupra condiţiilor proaste din cămine.

"Cred că majoritatea nu ştie cu ce probleme ne confruntăm aici",

spune Samuel în timp ce arată toaletele uzate, uşile ruginite şi duşurile stricate. "Oamenii cred că venim aici şi că avem o viaţă mai bună, dar nu-i deloc aşa!", adaugă el.

Ministrul bavarez al protecţiei sociale, Christine Harderthauer, spune că nu-i înţelege pe cei care se plâng. Într-un interviu acordat postului Deutsche Welle, doamna Harderthauer a menţionat că o mare parte din cei opt mii de solicitanţi de azil din Bavaria a primit aviz negativ din partea autorităţilor, dar că se opune expluzării prin orice mijloace. "Nu-i obligă nimeni să rămână în aceste adăposturi, se pot întoarce în ţările lor", a adăugat ministrul.

Nu-i ţinem cu forţa

Imigranţii ilegali nu pot fi însă expluzaţi pentru că, de regulă, nu au acte. Uneori petrec ani de zile în astfel de cămine, afirmă Georg Ebberl - reprezentant al organizaţiei "Karawane München". "Bavaria se numără printre landurile germane în care refugiaţilor nu le merge deloc bine. Dar e o problemă naţională", mai spune Ebberl referindu-se la reglementările privind acordarea azilului.

Din 1993 legea a rămas neschimbată şi este interpretată în mod diferit de la land la land. De exemplu dacă în Hamburg sau Berlin refugiaţii primesc bani sau bonuri valorice pentru a-şi procura hrana, în Bavaria sau Turingia nici nu se pune problema. Indiferent de maniera în care procedează fiecare land, legea permite - în principiu - ca refugiaţii să beneficieze de mai puţină protecţie comparativ cu celelalte categorii asistate social. Reprezentanţii fracţiunii de stânga din Bundestag susţin că legea contravine Constituţiei. Între timp şi Guvernul a recunoscut lucrul acesta şi a promis că va analiza situaţia.

Pentru Samuel, Justus şi ceilalţi refugiaţi, o nouă lege ar însemna - în cel mai fericit caz - mai mulţi bani în buzunar. În Germania rămân în continuare nedoriţi, indiferent cât de dornici ar fi să se integreze. Ministrul bavarez al protecţiei sociale le-a dat limpede de înţeles: "Vă arogaţi un drept care nu vă aparţine. În discuţie nu este problema integrării, ci cea a expulzării."

Autori: Anila Shuka, Claudia Ştefan
Redactor: Medana Weident