1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

„Nu mă naşte“

Selma Nuhija-Keric/Bogdan Bighiu8 aprilie 2006

Ziua Internaţională a Rromilor este din nou un prilej de reflecţie asupra prejudecăţilor societăţii faţă de etnia rromă. Există însă exemple de modele de succes şi în rândul acestei comunităţi. Oameni care luptă pentru schimbarea mentalităţilor, cum este redactorul Deutsche Welle, Nedjo Osman

https://p.dw.com/p/B2rZ
10 milioane de rromi în Europa
10 milioane de rromi în EuropaImagine: AP

În Europa trăiesc aproximativ 10 milioane de rromi şi sinti, numărul estimat pentru Germania fiind cuprins între 80.000 şi 120.000. Istoria acestor oameni, originari din India, nu este foarte cunoscută, la fel cum nu mulţi ştiu că astăzi este Ziua Internaţională a Rromilor. Această zi este aniversată din 1971, când pe 8 aprilie a avut loc primul congres internaţional al rromilor la Londra. Prejudecăţile societăţii faţă de această populaţie, au fost simţite pe propia piele şi de Nedjo Osman, un actor, scriitor şi un foarte bun sprijin al comunităţii rrome din Köln. Redactor la postul de radio Deutsche Welle, Nedjo Osman, în vârstă de 48 de ani, s-a născut la Skopje, în Macedonia. Din prima zi de şcoală a aflat ce înseamnă să nu fi „alb”, colegii săi considerându-l un intrus, la fel ca şi pe ceilalţi copii rromi: „La şcoală am remarcat pentru prima oară că sunt diferit, că sunt mai mic de statură, că nu sunt blond ci mai degrabă întunecat. Dar eram mai curat decât majoritatea colegilor! Însă, dacă te naşti rrom, eşti etichetat ca atare, o situaţie stresantă, ce generează momente şocante”, spune Nedjo Osman.

Arătând spre un băiat în vârstă de doi ani, interlocutorul nostru afirmă: “chiar şi acest copil ştie despre ce vorbesc”. Băiatul este unul dintre copii rromi ce sunt sprijiniţi de Nedjo Osman în două adăposturi de refugiaţi din Köln. El îi pregăteşte pe copiii rromi din cartierul Godorf din Köln pentru şcoală, învăţându-I să scrie şi să citească, dar şi să danseze sau să picteze. Osman sprijină familiile rrome şi în relaţia acestora cu autorităţile, sau prin traduceri, iar din ianuarie el predă în limba romanes pentru 30 de copii rromi de la o şcoală generală din Köln. La Deutsche Welle, el realizează săptămânal o emisiune de 30 de minute pentru rromii din Europa de sud-est. În ciuda acestor angajamente de profesor, asistent social, jurnalist şi pedagog, el investeşte mult timp şi energie în meseria de bază, cea de actor de teatru şi film. Drumul spre actorie nu a fost deloc uşor. Artistul rrom a decis să studieze actoria din copilărie, când a cunoscut fascinanta lume a scenei datorită mamei sale, care lucra ca femeie de serviciu la Teatrul Naţional din Skopje, aceasta având însă dubii serioase asupra şanselor reale ale unui copil rrom de a se bucura de un asemenea succes profesional: „Nu mă gândeam că eu, ca rrom pot să mă îndrept spre actorie, să devin medic sau avocat. Nici un copil rrom nu se gândeşte la aşa ceva, pentru că ştim că nu avem voie să facem asta. Astfel de locuri de muncă sunt pentru albi, nu pentru rromi”.

El a reuşit să rupă acest cerc vicios. La început l-a însoţit pe fratele său la probele pentru teatrul etniei rrome din Macedonia, iar când a interpretat primul rol, de rege al Egiptului, a avut un succes fantastic. Talentul său i-a adus şi rolul Othello, jucând ulterior pe scenele din fosta Iugoslavie. La începutul lui 1991, cu puţin timp înaintea războiului, Nedjo Osman a venit în Germania cu trupa sa de teatru, constituind aici “Teatrul Liber TKO”. El este mândru de originile sale, iar la baza succesului său se află multă muncă, pentru a înlătura prejudecăţile societăţii faţă de rromi. Nedjo Osman este însă optimist şi speră la un viitor mai bun pentru romi: „Rromii nu s-au gândit de obicei decât la momentul prezent, la supravieţuirea pe termen scurt. Această percepţie asupra vieţii trebuie să se schimbe. Viitorul rromilor va fi mai bun dacă vom învăţa să ne organizăm mai bine şi să ne facem planuri serioase. Mai ales rromii tineri trebuie să se dezvolte profesional şi să se gândească mai mult la viitor, aceasta este cheia succesului”. Nedjo Osman aniversează în acest an Ziua Internaţională a Rromilor pe scenă, însă nu ca actor ci ca scriitor. El lansează la Freiburg volumul intitulat “Nu mă naşte”. Cartea reuneşte poezii în limba romanes, dar şi în germană despre dragoste, război şi viaţă din perspectiva rromilor.