Nu mulţi străini pot spune: aici e casa mea!

Sunteţi o apariţie de excepţie printre deputaţii din Bundestag: o femeie de origine străină, de cinci ani deputat, de profesie psiholog, care a lucrat ca psihoterapeut. Ce v-a determinat să optaţi pentru politică?

„Eu vin din Köln, un oraş în care peste 20% din locuitori sunt imigranţi, iar dacă îi luăm în considerare şi pe cei cu cetăţenie germană, dar de origine străină, procentul acestora este de peste 30%. Atunci când social-democraţii m-au întrebat dacă mă văd în postura de candidat, cu numele şi biografia mea, am acceptat provocarea pentru că mi-am spus: dacă n-o faci tu, atunci cine? Cine ar putea să demonstreze că se poate?

Cu alte cuvinte: aţi profitat de altceva; anume de originea străină.Totuşi, vă întreb: de ce există atît de puţini politicieni ca dumneavoastră când în Germania sunt 15 milioane de cetăţeni cu origini străine? De ce depinde lucrul acesta: de oameni sau de sistemul politic?

„Cred că de ambele lucruri. Pe de o parte, mulţi imigranţi încă nu s-au adaptat aici, nu se simt acasă. Iar cine vrea să se angajeze politic, să pledeze în numele altora, trebuie să simtă că aparţine societăţii în care trăieşte, că aici înseamnă „acasă”, pentru că responsabilitatea unui politician nu este pentru sine, ci pentru toţi. Iar tocmai în această situaţie se găsesc cei mai mulţi imigranţi; nu mulţi pot spune "aici e casa mea". Pe de altă parte nici în politică nu a devenit tuturor limpede că, în viitor, societatea se va compune jumătate din germani şi jumătate din persoane cu origini străine. Cel puţin în marile oraşe aşa se va întâmpla în următoarele decenii. În aceste condiţii avem nevoie de oameni politici care să se identifice atât cu partidul cât şi cu oamenii”

Aţi făcut din tema „integrare” linia directoare a politicii dumneavoastră . Care credeţi că este principala cauză a existenţei

aşa-numitelor „societăţi paralele” din Germania şi a lipsei unei politici de integrare într-adevăr eficiente?

„Părerea mea este că ambele părţi, atât populaţia majoritară cât şi imigranţii, nu conştientizează faptul că, împreună, au devenit o societate. Este un lucru foarte important. Germanii le spun imigranţilor: trebuie să vă integraţi, dar sunteţi totuşi diferiţi, sunteţi străini sau imigranţi…La rândul lor, imigranţii spun: suntem diferiţi sau vrem să ne păstrăm cultura şi aşa mai departe…în loc să se lămurească ce e de făcut împreună, ce înseamnă „împreună”. Acesta e cel mai important aspect. Societăţi paralele se formează numai atunci când cele două părţi nu conştientizează că au o responsabilitate comună. Totuşi, existenţa unor emisiuni de televiziune în limbile turcă, italiană sau croată nu înseamnă neapărat şi existenţa unor societăţi paralele. E o prostie să afirmi că cine citeşte numai ziare turceşti trăieşte într-o asemenea societate. Dacă citeşti „Times” – automat se spune că eşti cult. În aceste condiţii eu aş spune că e mai degrabă vorba de educaţie. Societăţile paralele se nasc doar atunci când există sentimentul că cealaltă parte e diferită”