Nu răzbunare, ci dreptate!

În vîrstă de 89 de ani, Demjanjuk ar putea fi judecat pentru implicarea sa în asasinarea a 29.000 de deţinuţi evrei în lagărul nazist de la Sobibor.

Procesul ar fi probabil şi ultimul în seria celora intentate criminalilor nazişti de război. La Sobibor, situat în ţinuturile Poloniei ocupate de Germania în timpul celui de-al doilea război mondial, a existat una din sinistrele fabrici ale morţii. În lagărul nazist de exterminare, 250.000 de deţinuţi au fost ucişi.

De la rampa de sosire trimişi direct în camerele de gazare, uneori pînă la 2000 de deportaţi pe zi erau sortiţi unei morţi cumplite. Funcţionarea infernalei maşinării era asigurată de paznici, de supraveghetori, de „executanţi”, „selectaţi” unii dintre ei din chiar rîndul deţinuţilor.

"Argatul morţii"

Un astfel de „argat al morţii” a fost şi ucraineanul John Demjanjuk. Între martie şi septembrie 1943, el s-ar fi făcut complice la asasinarea a peste 29.000 de evrei. ”Meseria” a învăţat-o împreună cu alţi colaboratori, aşa cum documentele o dovedesc, într-o tabără de instrucţie SS.

Faptul că el însuşi a fost făcut prizonier de către Wehrmacht, că din dorinţa de a supravieţui s-a pus la dispoziţia ucigaşilor nazişti, nu constituie o circumstanţă atenuantă, nu-i diminuează vinovăţia pe care el a continuat s-o nege cu vehemenţă, după război, nevoind să-şi amintească nici ce s-a întîmplat la Sobibor, şi mai tîrziu, la Majdanek şi la Flossenbürg .

Contra-argumentele invocate de el sunt contrazise atît de documentele existente cît şi de faptele istorice.

Demjanjuk ar fi fost mai curînd un executant sîrguincios al ordinelor primite, o piesă în maşinăria infernală a morţii. Au existat desigur crime şi mai cumplite, ai căror făptaşi nu au fost niciodată traşi la răspundere. Că s-a putut întîmpla şi aşa ceva, este un eşec, un certificat de pauperitate pentru justiţia germană.

Procesul care va începe la München va fi probabil unul din ultimele intentate în Germania unui criminal nazist de război.

Demjanjuk, în vîrstă de 89 de ani, un bătrîn lipsit de orice gînd de căinţă, cere însă graţierea încă înainte ca actul de acuzare să fi fost pronunţat în instanţă.

Conform procedurii juridice într-un stat de drept, se va ţine cont de vîrsta şi starea de sănătate a acuzatului. Procesul promite să fie dificil, lung, încrîncenat, cu un final incert.

Principala problemă va fi dovedirea vinovăţiei concrete, individuale a inculpatului. În consecinţă, pare a fi îndoielnic şi faptul că Demjanjuk îşi va petrece restul zilelor în celula unei închisori germane.

Să fie atunci superfluu întregul proces?

Cîtuşi de puţin! Şi aceasta nu numai în baza principiului fundamental potrivit căruia o crimă nu poate fi niciodată prescrisă. La peste şase decenii după încetarea terorii naziste, justiţia germană nu poate îngădui ca cineva care s-a făcut complice la crimele comise în numele dictaturii naţional-socialiste, care a slujit regimul nazist, să scape nepedepsit. Vîrsta nu este o pavăză în calea sentinţei. Iar procesul de la München este şi expresia protestului faţă de barbarie şi neomenie.

Mai important este însă semnalul dat de acest proces victimelor care au supravieţuit, familiilor şi urmaşilor acestora. El este pus în slujba adevărului, a dreptăţii şi demnităţii umane, indiferent dacă în cele din urmă sentinţa de condamnare va fi pronunţată sau nu. Victimele care au traversat infernul sunt însoţite de traume, chinuri şi amintirea terorii pînă la sfîrşitul vieţii.

Cel vinovat de răul făcut va trebui să poarte răspunderea pentru faptele sale, tot pînă la capătul zilelor care i-au fost date.

Autor: Cornelia Rabitz / Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz