Nu trageţi în ministrul justiţiei

La fel s-au petrecut lucrurile în cazul respingerii de către Senat a Ordonanţei prin care fostul Parchet General Anticorupţie fusese transformat într-o direcţie autonomă în cadrul Parchetului General. La fel şi-au uitat parlamentarii din coaliţie ideologia şi principiile programului de guvernare atunci cînd au votat în bloc pensii şi privilegii indecente pentru aleşii poporului trecuţi în rezervă, ş.a.m.d.

Îmi asum următoarea afirmaţie: dacă deputaţii Alianţei PNL-PD s-ar fi îndoit vreo clipă că cererea de percheziţie a casei lui Adrian Năstase va fi respinsă de Cameră, atunci votul împotriva percheziţiei ar fi fost mult mai drastic. Explicit, pentru a nu risca aprobarea percheziţiei şi crearea unui precedent periculos pentru aceia dintre ei care ştiu foarte bine că s-ar putea să înveţe în viitorul apropiat drumul către procuratură, o serie de deputaţi democraţi şi liberali – presupuşi a fi votat pentru percheziţie – ar fi votat, nu am nici un dubiu, împotrivă.

Părerea mea este că rezultatul votului s-a ştiut de fapt din chiar momentul în care ministrul Justiţiei Monica Macovei a solicitat Parlamentului aprobarea percheziţiei în muzeul din Zambaccian al soţilor Năstase. Iar acest rezultat, care în fapt nu a fost o surpriză nici pentru un observator atent al teatrului politic de la Bucureşti, dovedeşte că în cauză nu se află doar preşedintele Camerei Deputaţilor, ci Adrian Năstase la puterea „n”, adică un număr îngrijorător de Adrieni Năstase – pesedişti, peremişti, liberali, democraţi, udemerişti, conservatori – care se simt de un timp de vreme ameninţaţi de întîlnirea cu Justiţia şi negustoresc regulamente, propriile legi şi chiar Constituţia pentru a face astfel din imunitatea parlamentară un zid de nepătruns.

Adrian Năstase declara după victoria sa şi a celor după chipul şi asemănarea sa că votul prin care a fost respinsă cererea de percheziţie „a arătat că Parlamentul nu e o cîrpă de şters pe jos pentru cei care încearcă să facă acţiuni politice.”

Eu cred, dimpotrivă, că Legislativul riscă să devină o „cîrpă de şters pe jos” pentru chiar aceia care formal îl reprezintă, însă în realitate se folosesc de această instituţie fundamentală a statului pentru a se ascunde de o altă instituţie fundamentală, anume de Justiţie. Şi mai cred că, printr-o horă a unirii în care joacă la un loc Opoziţia cu o parte însemnată a Puterii – iar aici nu mă gîndesc doar la conservatori şi udemerişti –, se încearcă discreditarea şi eliminarea ministrului Justiţiei Monica Macovei de pe poziţia pe care se află, anume aceea de omul cel mai implicat şi hotărît să rezolve marile dosare de corupţie.

Doamnei Macovei i s-au făcut pînă acum înscenări, procese de intenţie, se livrează opiniei publice articole comandate care să o discrediteze, se fabulează şi extrapolează la adresa ei şi a ministerului – toate acestea după bine cunoscuta reţetă a securităţii. Concluzia? Marii rechini din politică şi mediile de afaceri au început să se teamă şi au pus în circulaţie maşinăria intoxicării şi dezinformării opiniei publice.

Spuneam într-o corespondenţă anterioară că ceea ce mi se pare grav e că singurul segment din sistemul judiciar care se bucură de prezumţia de independenţă faţă de puterea politică atît în rîndul opiniei publice româneşti cît şi în cancelariile europene este Direcţia Anticorupţie din cadrul Parchetului General. Mai mult, chiar ministrul Justiţiei în declaraţiile sale publice exprimă, implicit, aceeaşi stare de fapt. Spuneam că este un lucru grav nu pentru că aceasta este percepţia asupra Justiţiei, ci pentru că trăim o astfel de realitate.

Aici ne aflăm. Dacă ministrul Justiţiei va avea sprijin politic, ar putea cîştiga, împreună cu procurorii de la Direcţia Anticorupţie, o primă luptă cu marii rechini pripăşiţi şi propăşiţi în politică. Iată însă că primele semne ale unei asemenea eventuale victorii i-au pus în gardă nu doar pe politicienii Opoziţiei, ci şi pe mulţi din tabăra Puterii.

În aceste condiţii, nu avem decît să aşteptăm ce va spune şi ce va face preşedintele. Cu riscul de a fi bruiat sistematic de corul bocitoarelor – politice şi civile deopotrivă – care fac de mult vocalize pe tema morţii democraţiei, preşedintele Traian Băsescu are acum şansa, servită pe tavă, de a-şi exercita cu adevărat autoritatea. Altfel spus, de a-şi pune de acord gesturile sale politice cu imaginea de preşedinte autoritar pe care a livrat-o poporului şi pentru care este în continuare creditat. De aceea, pînă la noi ordine, să ne păstrăm o fărîmă de naivitate şi să sperăm că războiul cu corupţia este unul real. Şi că el va continua.