Nu tu controverse, nu tu viziuni; germanilor trebuie că le merge bine

Mă aflam recent în tramvai. "Ce campanie electorală fadă", am zis către un coleg. "Nu tu subiecte, nu tu controverse. Viziuni, nici pomeneală". Colegul s-a uitat la mine fără a spune nimic. Este rus. Cunoaşte realităţile, atât în Rusia cât şi în Germania. Eu nu le ştiu decât pe cele din Germania. Într-un târziu îmi răspunde: "Tu trebuie să te uiţi la Germania din afară, pentru a o preţui". Apoi turuie fără încetare.

Zice: dintre toate naţiunile mari, numai Germania nu a fost atrasă în criză. Nu a fost afectată nici de falimentul băncii Lehmann din 2008 şi nici de criza ce s-a lăţit în ultimii ani în interiorul UE. Conjunctura economică este acceptabilă, ocuparea forţei de muncă se află la un nivel-record iar casele sistemelor de protecţie socială sunt pline ochi. Inflaţia abia se face simţită. Aşa că germanii nu au de ce să se plângă. Germania este un exemplu de stabilitate, prosperitate şi organizare. "Fiecare al treilea rus ar realege-o pe Angela Merkel", conchide el.

Sunt iritat. Chiar aşa de bine să ne meargă nouă germanilor, şi eu să nu ştiu nimic?

Europa s-a germanizat

Este adevărat că nouă germanilor ne merge bine. Atât de bine încât amânăm reforme şi ne hrănim din roadele politicii fostului cancelar social-democrat, Gerhard Schröder. Acesta a despovărat prin a sa "Agenda 2010" sistemele de protecţie socială. Merkel profită de asta, ceea ce constituie o adevărată ironie a istoriei. Iar reformele pe care Merkel voia să le decidă au fost amânate sine die. Este adevărat că al doilea mandat Merkel a fost marcat de incidente neprevăzute, cum a fost accidentul atomic de la Fukushima sau criza datoriilor din ţări aflate în sudul Europei. Ambele nu s-au aflat în plan, şi în ambele cazuri Merkel s-a văzut silită să acţioneze. Dezastrul din Japonia a produs în Germania schimbarea politicii energetice. Cancelarul, fizician de profesie şi adept convins al avantajelor oferite de tehnica atomică, şi-a luat adio aproape peste noapte de la curentul produs de reactoarele nucleare. Este un lucru remarcabil, dar departe de a deveni o caracteristică a celui de-al doilea mandat al ei în fruntea executivului.

În memoria posterităţii, Merkel îşi va face loc mai degrabă ca manager al crizei monedei euro. Politica de salvare a monedei comune a dictat aproape întreaga agendă a coaliţiei conservator-liberale. Cu această temă, Merkel şi-a câştigat respect dar nu numai, fiindcă a şi fost masiv criticată din cauza politicii rigide de austeritate, dictată Greciei, Spaniei, Portugaliei şi celorlalte state din zona euro ameninţate de faliment. Fără îndoială, UE a devenit mai germană pe parcursul crizei, iar Merkel este preşedintele neoficial al consiliului de administraţie al unei UE devenită un fel de societate pe acţiuni. Nimic nu întăreşte această afirmaţie mai mult decât paralizia care a cuprins instituţiile de la Bruxelles. Acolo teme importante au fost îngheţate de săptămâni, fiindcă toţi aşteaptă rezultatul alegerilor generale din Germania. Şi toţi se întreabă cum vor decurge lucrurile în continuare, şi sub a cui baghetă.

Concluzie eronată: criza îi afectează pe alţii, Germania este mulţumită de ea însăşi

Campania electorală plicticoasă, lipsită aproape în totalitate de teme de dezbatere, demonstrează că germanii sunt relativ mulţumiţi de ei, de situaţia lor economică. În timp ce alarmele sună în sudul Europei, germanii dorm liniştiţi în toiul crizei. Ba chiar iau act cu mândrie de admiraţia străinătăţii. Da, noi germanii credem că e corect ca italienii şi spaniolii, grecii şi irlandezii să economisească la sânge înainte de a primi fonduri din partea UE. Paradoxal, politica de austeritate şi reforme impusă de Angela Merkel ţărilor cu datorii din zona euro, a transformat Germania fără să vrea într-un actor global. Măcar din punct de vedere financiar şi al politicii europene. Şi asta în condiţii de abstinenţă totală de la chestiuni brizante de politică externă. La întrebarea dacă Germania vrea să preia responsabilităţi în conflictul din Siria, răspunsul Berlinului este invariabil: Nu, mulţumesc!

Germania înaintea alegerilor. Palpitant este doar evenimentul în sine. Campania electorală nu a avut miză, fiind marcată de poziţia dominantă a cancelarului. Acum, pe ultima sută, procentajele celor două blocuri, putere şi opoziţie, s-au mai egalat, şi dacă Angela Merkel va câştiga la final, cu avantaj minim, aceasta se va datora numai politicii sale europene. Aflată la cârmă în talazurile crizei, ea a dovedit tărie şi consecvenţă, şi acest lucru i-a asigurat apreciere până şi în tabăra politică adversă. Preţul politicii sale nu este însă cunoscut deocamdată şi, pentru moment, nici nu pare să intereseze pe cineva. Merkel în orice caz nu vrea să vorbească despre costurile salvării monedei euro. Pe undeva, toată lumea pare să se bucure în prezent de liniştea dinaintea furtunii.

Viziuni pentru viitor - de asta Merkel oricum nu a avut şi nu are nevoie. Nici Helmut Schmidt, fost cancelar social-democrat înaintea lui Helmut Kohl, n-ar fi fost de altă părere. În epocă el afirmase: "cine are viziuni, acela să se ducă la medic".