1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Nu vom pune sare pe rană"

Dana Grigorcea / Natalie Weber16 iulie 2004

Noul preşedinte al Germaniei, Horst Köhler, a schimbat politica predecesorului său, stabilind alte priorităţi. Astfel, prima sa vizită oficială în străinătate nu a fost în Franţa, ci în Polonia. Köhler şi-a declarat susţinerea pentru declaraţia de la Danzig, a criticat cererile asociaţiile germanilor izgoniţi şi a subliniat responsabilitate istorică a Germaniei faţă de ţările atacate în cel de-al doilea război mondial.

https://p.dw.com/p/B1ea
Imagine: transit

Horst Köhler şi-a liniştit omologul polonez, calificând cererile de despăgubire înaintate de germanii izgoniţi din Danzig drept inacceptabile.

”Cred că înaintăm pe drumul cel bun. Suntem angajaţi într-un dialog sincer, care include şi tema exilului şi a tragicelor destine ale germanilor alungaţi. Purtăm acest dialog într-un context european, iar ţelul nostru este de a construi poduri de legătură şi nu de a pune sare pe rană. I-am explicat preşedintelui polonez că Germania este o ţară liberă, care nu poate interzice cetăţenilor săi înaintarea unor plângeri. Dar în acelaşi timp am ţinut să îl asigur, că aceste mici asociaţii ale germanilor dezrădăcinaţi nu vor fi susţinute nici de puterile din guvern şi nici de cele din opoziţie.”

Înainte de a părăsi Polonia, noul preşedinte al Germaniei a ţinut un moment de reculegere la Danzig pentru victimele poloneze ale celui de-al doilea război mondial.

Preşedintele Alexander Kwasniewski consideră că gestul omologului său german de a-şi oficia prima vizită în Polonia este începutul unei colaborări fructuoase:

”Considerăm că acest gest de prietenie atât un simbol al excelentei relaţii germano- poloneze, cât şi marca unei colaborări viitoare. Prin aceasta nu intenţionez să fac doar un compliment domnului preşedinte. Era necesar să întreprindă prima vizită oficială în Polonia, iar noi îi mulţumim că a luat o decizie matură şi înţeleaptă.”

În timpul şederii sale, Horst Köhler l-a vizitat şi pe fostul preşedinte polonez Lech Walesa. Vineri, Köhler se va deplasa într-o vizită oficială în Franţa.