1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Număr record de patente aparţinând Germaniei

Bogdan Bighiu19 iunie 2006

Potrivit statisticilor europene, numărul invenţiilor patentate în 2005 s-a apropiat de 200.000, o mare parte dintre ele provenind din Germania

https://p.dw.com/p/B26b
Tot mai multe patente din domeniul medicinei
Tot mai multe patente din domeniul medicineiImagine: AP
Secretul unei economii performante stă şi în cercetare, iar Germania continuă să conducă în acest domeniu. Astfel, majoritatea patentelor din Uniunea Europeană în 2005 au fost germane, 23.800, urmate de cele din Franţa şi Olanda. Potrivit presei germane, o mare parte din invenţiile patentate anul trecut au provenit din domeniul medicinei. Pe de altă parte, la nivel european, numărul noilor patente a crescut în comparaţie cu anul precedent cu 7,2% la aproape 200.000.