O criză nu vine niciodată singură

Previzibil sau nu, măsurile anticriză trecute prin Bundestag au generat în interiorul principalei formaţiuni guvernamentale dispute verbale virulente. Distanţarea deputatului creştin-democrat Wolfgang Bosbach de planurile de extindere a programului de salvare a zonei euro a fost brutal apostrofată de colegul său de partid Ronald Pofalla, şeful Cancelariei federale şi ministru de stat. Cum era de aşteptat, reacţiile la aceste derapaje verbale nu au întîrziat.

DIE WELT concede că democraţia poate fi uneori şi dezagreabilă, chiar urâtă iar pentru cetăţeanul de rând, rutina şi mecanismele interne ale puterii sunt oricum lipsite de strălucire. Din acest motiv, acelaşi cetăţean consideră acţiunile plebiscitare drept un panaceu. Când însă deputaţii nu mai percep importanţa unor momente precum cel de săptămîna trecută, când nici democraţia reprezentativă şi nici Parlamentul, ca scenă a naţiunii, nu mai pot îndigui vulgaritatea şi autoritarismul, atunci ar fi cazul să se facă auzită din partea cancelarului următoarea dojană: Mi-e ruşine pentru Ronald Pofalla.

In schimb, ex-ministrul german de externe, ecologistul Joschka Fischer, amintindu-şi de disputele interne de partid ale formaţiunii sale, preferă, citat fiind de LEIPZIGER VOLKSZEITUNG, vorbele spuse pe şleau afirmaţiilor perfide emise cu un fals aer amical.

RHEIN NECKAR ZEITUNG recomandă Angelei Merkel să renunţe la serviciile agresivului şef al cancelariei federale şi, urmând exemplul unor predecesori în situaţii similare, să opteze pentru un mediator apt să se situeze deasupra intereselor partinice.

Elementul declanşator al zâzaniei interne din Uniunea Creştin Democrată rămâne criza elenă care, potrivit cotidianului WESTDEUTSCHE ALLGEMEINE ZEITUNG, s-a transformat într-un cerc vicios. Din acesta, crede FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG există doar două ieşiri: fie falimentul, fie abandonarea zonei monetare euro.

Pentru EL PAIS este cât se poate de limpede că supravieţuirea monedei comune este condiţionată de soluţionarea crizei elene printr-o strategie agresivă. Mai precis, prin înfiinţarea unui fond de salvare apt să asigure stabilitatea financiară şi să acţioneze aidoma unei bănci.

Dar tocmai împotriva atotputerniciei pieţii şi a burselor demonstrează de la o vreme încoace şi americanii. Protestele lor au o valenţă simbolică crede LUXEMBURGER WORT devreme ce Wall Street este un templu al libertăţii banului, nicidecum unul al deplinei libertăţi a cetăţeanului. Wall Street scrie cotidianul din Marele Ducat, este un simbol al lăcomiei, al unei libertăţi rezervate doar celor bogaţi. Este o pervertire a însuşi conceptului de libertate.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Ioachim Alexandru