1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

„O decizie istorică“ – Bundestagul a ratificat Constituţia europeană

Nina Werkhäuser/Ana-Maria Tighineanu13 mai 2005

Bundestagul a ratificat ieri (12.05.2005) cu mare majoritate de voturi tratatul referitor la Constituţia europeană. Parlamentarii au aprobat, de asemenea, o lege adiacentă în scopul consolidării pe viitor a rolului Bundestagului şi Bundesratului în adoptarea viitoarele decizii comunitare. Ratificarea Constituţiei europene decurge în două etape, cea de-a doua urmând cu votul Bundesrat-ului, adică a Consiliului Federal, care va avea loc pe 27.mai.

https://p.dw.com/p/B1Wm
Simbolul Constituţiei europene.
Simbolul Constituţiei europene.

Aplauzele furtunoase au marcat anunţarea rezultatului votului nominal, care a urmat unor dezbateri aprinse timp de peste trei ore. Bundestagul a aprobat Constituţia europeană cu o majoritate covârşitoare. Doar 23 de deputaţi au fost împotrivă, provenind cu precădere din rândurile partidelor creştin-democrat şi creştin-social. La începutul şedinţei de dezbateri, cancelarul Germaniei, social-democratul Gerhard Schröder, a cerut ca legea fundamentală a Europei să fie adoptată, calificând momentul ratificării acesteia drept „istoric” :

„Capacitatea decizională a UE va spori prin intermediul tratatului constituţional, iar comunitatea europenă va rămâne guvernabilă şi în plan politic. UE va deveni, graţie Constituţiei Europene, mai democratică şi mai apropiată de cetăţenii ei, deoarece va fi consolidat, de pildă, rolul Parlamentului European prin extinderea puterii sale decizionale.”

Cancelarul Schröder a trasat în discursul său traiectoria evoluţiei Germaniei de la cel de-al doilea război mondial, acum 60 de ani, până la crearea Constituţiei eropene, pe care a interpretat-o ca pe un simbol al convieţuirii paşnice a inamicilor de odinioară, dar şi ca pe un cadru pentru evoluţia viitoare a UE. Ministrul german de externe Joschka Fischer a atras atenţia asupra faptului că tratatele comunitare existente nu mai sunt în măsură să reglementeze o UE cu 25 de membri sau mai mulţi :

„Cine doreşte o Europă paşnică va trebui să accepte o Europă extinsă. Iar cine aprobă extinderea Europei va trebui să sprijine şi această Constituţie europeană, deoarece Europa extinsă nu mai poate fi, în baza vechilor tratate, suficient de democratică, eficientă, şi de dinamică în luarea deciziilor.”

Şefa Uniunii Creştin-Democrate Angela Merkel a subliniat rolul Constituţiei europene în consolidarea democraţiei pe bătrânul continent, printre altele datorită noului principiu de votare al dublei majorităţi, în cadrul căruia cifra populaţiei devine un factor determinant – un mare avantaj pentru Germania. Dar Angela Merkel nu este pe deplin satisfăcută de tratatul constituţional :

„Ne-am fi dorit ca acest tratat să specifice în mod clar rădăcinile culturii noastre – zestrea noastră iudeo-creştină. O trimitere la credinţa noastră în Dumnezeu ne-ar fi putut desigur ajuta la formularea unei definiţii mai precise a identităţii noatre.”, a declarat Angela Merkel.

Datorită faptului că liderii uniunii creştin-democrate-creştin-sociale au sprijinit din start Constituţia europeană, eventualele critici nu s-au putut face auzite decât marginal, cum ar fi obiecţiile deputatului bavarez Gerd Müller :

„Prezentul tratat constituţional a fost negociat într-un mod cât se poate de nesatisfăcător pentru interesele Germaniei. Odată cu intrarea lui în vigoare vom transfera drepturile decizionale esenţiale în alte 20 de domenii politice la Bruxelles, diminuând sensibil drepturile Bundestagului.”

Temerea parlamentarului bavarez li se pare multora însă nejustificată, tocmai datorită ratificării în paralel a legii adiacente referitoare la rolul parlamentului federal în adoptarea deciziilor comunitare. De aceea, ratificarea Constituţiei europene este considerată un succes, iar cel de-al doilea vot al Bundesrat-ului este ca şi sigur.