O discretă disidenţă intelectuală

Opoziţia nu respinge ideea în sine, dar se teme să nu conţină un cadou otrăvit. În principiu reducerea numărului de alegeri convine tuturor partidelor şi mai ales opoziţiei care, spre deosebire de cei aflaţi la putere, adună mai greu banii pentru campaniile electorale.

E vorba pur şi simplu de o problemă practică, mai ales acum, în vreme de criză: cu ce bani vor face partidele campaniile din 2012?

Despre PSD se ştie, de pildă, că a rămas cu datorii mari după campania prezidenţială din 2009 şi că ar fi gata, la rigoare, să accepte şi interzicerea fondurilor private şi preluarea costurilor de campanie la bugetul de stat. Totuşi problema finaciară, deşi arzătoare, este secundară.

Importantă este în primul rând funcţionarea sistemului politic. Revenirea la mandatul de 4 ani şi recuplarea alegerilor ar însemna reconsolidarea ideii că preşedintele participă în mod legitim la jocul politic, că nu este, cu alte cuvinte, plasat cu adevărat deasupra partidelor politice, ci face parte din ele.

De altfel exact acesta a fost motivul decalării alegerilor prin modificarea Constituţiei în 2003. Preşedintele Ion Iliescu era perceput ca fiind într-o măsură prea mare partizan şi înclinat să defavorizeze opoziţia, alcătuită pe atunci din PNL şi PD.

PSD a fost de acord cu acest punct de vedere, pentru că, pe atunci, primul ministru Adrian Năstase şi preşedintele Ion Iliescu avuseseră la rândul lor câteva mari divergenţe.

Dar problema are o istorie mult mai veche, ţărăniştii şi liberalii cerând periodic în primii ani de după 1990 decalarea alegerilor tocmai pentru a-l împiedica pe preşedinte să monopolizeze puterera executivă.

Reconsiderată din această perspectivă, propunerea preşedintelui nu mai pare pe gustul opoziţiei. PSD care era în trecut un partid prezidenţial (cel puţin până la schisma uşoară dintre Iliescu şi Năstase) a devenit, după victoria în alegeri a lui Traian Băsescu, un partizan hotărât al parlamentarismului.

Liberalii rămân cum au fost, parlamentarişti, iar PDL se pliază, chiar şi atunci cînd nu este prevenit, pe ideea preşedintelui.

De data aceasta s-a înregistrat totuşi o disidenţă. Una singură, dar semnificativă, deoarece vine de la un fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu şi de la un om avizat: e vorba de profesorul de politologie Cristian Preda. Deşi, cu alte ocazii, el a evitat să pună în lumină erorile de calcul sau de raţionament ale preşedintelui, de data aceasta, într-un context politic încordat, el nu ezită să arate că, în opinia sa, preşedintele s-ar înşela.

După opinia lui Cristian Preda “peticirea” Constituţiei însoţită de un sacrificiu simbolic (demisia preşedintelui) nu pot constitui o soluţie serioasă a unei probleme mult mai ample.

"Regimul va fi coerent", argumentează, Cristian Preda, "dacă se introduc mecanisme clare fie de parlamentarizare (dreptul de dizolvare a camerelor acordat premierului şi desemnarea preşedintelui în Parlament), fie de prezidenţializare (inclusiv printr-o sporire a rolului şefului statului în numirea cabinetului)". "Altfel", conchide fostul consilier prezidenţial, "vom rămâne blocaţi în ambiguităţile de azi şi cu speranţa că orice criză e salvată de Curtea constituţională“.

În mod succint Cristian Preda a definit bine alternativa: regim parlamentar sau un semi-prezidenţialism “tare”, după model francez. Raportul Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Constituţional şi Politic din România arătase la rândul său, în trecere, că “suprapunerea temporală dintre alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale” este relevantă pentru natura regimului politic.

Spre desoebire însă de acel Raport, care se exprimă în favoarea consolidării prezidenţialismului, Cristian Preda lasă alternativa deschisă şi probabil că abia aici se găseşte adevărata sa disidenţă. El alege, pentru o clipă, rolul profesorului (intelectualului), în detrimentul militantului partizan.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre Iancu