O dublă înfrângere

România rămâne într-o stare de confuzie. Cu un referendum nevalidat, dar cu un procent de peste 87% voturi împotriva preşedintelui, nimeni nu poate clama victoria.

Situaţia politică este în realitate mai rea decât înainte de referendum. Preşedintele Traian Băsescu susţine cu referire la guvern şi majoritatea USL că "dacă au înţeles lecţia pe care le-au dat-o românii, pot să-mi fie parteneri”.

Dar ”lecţia” este ambiguă. În ziua de 29 iulie s-au întregistrat mai multe voturi împotriva lui Traian Băsescu decât s-au înregistrat vreodată în favoarea sa. Ceilalţi, nevotanţii, în ciuda faptului că sunt invocaţi insistent, reprezintă ceva cu totul nedefinit. Cele aproximativ 53,5%, care îi cuprind pe cei care nu au votat, îi reprezintă, pe de o parte, pe partizanii preşedintelui, dar pe de alta pe cei circumspecţi, pe cei care cred că pot extrage foloase din starea de incertitudine (şi care reprezintă ei înşişi o categorie diversă), pe absenteiştii definitivi care nu votează niciodată şi, în fine, pe aceia care nu se mai află în ţară, dar au rămaşi înscrişi în listele de alegători pentru că nimeni nu are obligaţia să-şi declare plecarea.

Cu siguranţă, avem de a face cu un bazin social nedefinit, eterogen din punctul de vedere al opţiunilor politice şi incert din punct de vedere numeric.

Ceea ce ştim cu certitudine este doar prezenţa la urne de peste 46% (mai mare în ciuda boicotului decât la referendumul de demitere din 2007) şi numărul covârşitor de voturi în favoarea demiterii. În toamna lui 2009, preşedintele Traian Băsescu a fost ales cu 5.277.068 de voturi pentru şi 5.206.747 de voturi împotrivă.

De data aceasta, potrivit datelor parţiale, în favoarea demiterii s-au înregistrat peste 7,2 milioane de voturi. În ciuda a ceea ce se spune, mobilizarea la urne a fost foarte mare, mai ales în condiţiile unui boicot programatic. Aşadar, Traian Băsescu invocă în favoarea sa o realitate nebuloasă (non-votanţii), preferând să ignore realitatea certă a participării la vot şi a rezultatelor sale.

Poate pretinde Traian Băsescu ”un parteneriat” în aceste condiţii? În mod obişnuit, cine obţine validarea unui punct de vedere, a unui program politic, printr-o consultare populară are un temei solid să iniţieze o acţiune politică fermă. Dar Traian Băsescu nu a obţinut o validare a punctului său de vedere, ci o invalidare procedurală a propunerii adversarilor săi. Este suficient sub aspect legal, dar cu totul insuficient pentru a cere punerea în aplicare a unui program propriu.

Iată o comparaţie relevantă. La referendumul validat privitor la trecerea la monocameralism, numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA" a fost de 6.740.213, reprezentând 77,78%. Aşadar cu 6,7 milioane de voturi în favoarea propunerii sale, preşedintele s-a simţit suficient de puternic să facă presiuni sistematice asupra Parlamentului pentru a adopta acelaşi punct de vedere. La referendumul de demitere din 29 iulie s-au întregistrat 7,2 milioane de voturi împotriva sa, reprezentând 87,5%, dar, cu toate acestea, preşedintele pare convins că are o bază suficientă să ceară pe mai departe dreptul de a conduce executivul.

Nu putem spune decât că asistăm la o realitate politică cu totul deconcertantă.