O ecuaţie cu multe necunoscute

Marţi premierul israelian Ehud Olmert revine acasă din vizita efectuată în America. Ieri seară, Olmert şi-a luat rămas bun de la preşedintele SUA, George Bush.

Inainte de întrevederea sa cu actualul şef al Casei Albe, premierul israelian i-a recomandat preşedintelui ales al SUA, Barack Obama, "să preia idealul actualei administraţii americane", şi-anume crearea unui stat palestinian, "ca obiectiv fundamental al politicii sale externe".

Dar Ehud Olmert va aparţine în curând, ca şi George Bush, trecutului, întrucât şi în Israel vor avea loc alegeri, la 10 februarie, iar statul evreu va dispune în 2009, ca şi SUA, de un executiv nou. Spre deosebire însă de Washington, cucerit de o echipă de stânga, Israelul ar putea avea anul viitor un guvern de dreapta, în frunte cu Beniamin Netanyahu, pe care sondajele de opinie îl dau câştigător.

Spre finalul mandatului său, Olmert şi-a intensificat eforturile de a-şi convinge concetăţenii de necesitatea renunţării la toate teritoriile aflate în dispută cu palestinienii, o poziţie pe care Netanyahu nu o împărtăşeşte de fel.

Liderul dreptei israeliene a cerut amânarea creării statului palestinian până când această entitate va fi viabilă din punct de vedere economic şi nu va risca un colaps. În caz contrar, a argumentat el, toate teritoriile din care se vor retrage forţele israeliene ar putea lesne deveni prada forţelor teroriste şi a Iranului fundamentalist-islamic, care susţine grupările extremiste palestiniene.

Or, această poziţie ar putea pune capăt procesul de la Annapolis, amorsat graţie medierilor americane cu scopul promovării unei apropieri a disjunctelor poziţii israeliene şi palestiniene.

La Ierusalim, un aliat al actualului premier, şi anume ministrul de interne Meir Shitrit, un veteran al vieţii politice israeliene a declarat că "negocierile bilaterale cu palestinienii au intrat într-un punct mort". In mod picant, Shitrit şi-a asumat integral o poziţie foarte de stânga, cerând relansarea planului arab de pace.

Acest plan propune restabilirea păcii cu statul evreu în schimbul retragerii israeliene din toate teritoriile cucerite în 1967, inclusiv din estul Ierusalimului şi toate ţinuturile de pe malul apusean al Iordanului. In plus, arabii cer repatrierea a milioane de refugiaţi palestinieni, revendicare categoric respinsă de israelieni, întrucât ar provoca pe cale demografică dispariţia statului evreu.

Din raţiuni electorale, şefa diplomaţiei israeliene, Tzipi Livni, principala rivală a lui Netanyahu a refuzat până acum să susţină planul arab, dar pare a-l aprecia.

Dar chiar dacă partidele de centru-stânga vor câştiga alegerile din februarie, vor avea de rezolvat împreună cu SUA o ecuaţie cu atât mai complicată cu cât conţine şi alte mari necunoscute. E vorba în special de ambiţiile nucleare iraniene şi de ameninţarea rachetelor lansate de extremiştii din Gaza şi Liban, susţinuţi de Teheran. Conform ministrului israelian al apărării, Ehud Barak, formaţiunea şiită Hezbollah, care controlează bună parte din Liban, şi-a triplat între timp puterea de foc şi dispune în prezent de rachete în stare să bombardeze orice oraş israelian.