O jumătate de secol de la semnarea Tratatului Elysée

Documentul este considerat piatra de temelie în istoria comună a celor două ţări şi a transformat doi foşti inamici în cei mai puternici parteneri din Europa, mai ales în chestiuni de politică externă şi securitate, cultură şi tineret.

A fost un demers necesar care a demonstrat că europenii pot trăi în pace, afirmă Gérard Foussier, editor al publicaţiei "Dokumente" - ziarul diagolului franco-german. Încă de la începutul anilor ´60 se vorbea despre o "ură moştenită" şi "devenise necesar ca măcar două mari naţiuni ale Europei să nu mai vorbească despre ură, ci despre prietenie şi cooperare", adaugă Foussier.

Comunicarea e importantă

Evoluţia relaţiilor dintre cele două state a devenit un model mai ales pentru ţările cu potenţial de conflict. O temă abordată şi în lucrarea lui Stefan Seidendorf de la Institutul Germano-francez din Ludwigsburg, intitulată "Relaţiile germano-franceze ca model al păcii?". Seidendorf descrie elementele ce ar putea fi uşor transferate şi în alte relaţii bilaterale sau conflicte.

Autorul oferă drept exemplu un punct menţionat în Tratatul Elysée. Este vorba despre reuniunile la care trebuie să ia parte reprezentanţi din toată sferele politicii: "Niciunul dintre aceşti politicieni nu poate lipsi de la întruniri", susţine Seidendorf, "iar lucrul acesta înseamnă enorm, inclusiv în perioade de criză când mulţi preferă să se evite."

Deseori au existat şi reuniuni la care s-au spus puţine lucruri sau la care nu s-a întâmplat mai nimic. Totuşi, mereu s-a ivit ocazia "de a afla poziţia celorlalţi şi de a conştientiza faptul că, în faţa sălii de şedinţe, jurnaliştii aşteaptă nişte declaraţii. Iar când ştii că trebuie să dai lămuriri, apare şi presiunea de a accepta compromisuri şi de a ajunge la o înţelegere."

O experienţă demnă de urmat

Aceste schimburi permanente pot constitui un exemplu şi pentru ţările vecine cu potenţial de conflict, atât la nivel politic cât şi în societatea civilă. Seidendorf este de părere că, atunci când au semnat documentul, preşedintele de Gaulle şi cancelarul Adenauer au fost nişte vizionari. Cele două personalităţi au pus mult preţ şi pe puterea reprezentată de consolidarea încrederii reciproce în rândul tinerilor.

Astfel, Tratatul prevedea şi crearea unui Oficiu pentru Tineret (DFJW). Instituţia a fost înfiinţată pe 5 iulie 1963 şi facilitează, anual, mii de întâlniri între tineri din cele două ţări. În aproape o jumătate de secol de existenţă, DFJW a organizat aproximativ 300.000 de schimburi de experienţă la care au luat parte cca. 8 milioane de germani şi francezi.

Oficiul are statutul unei organizaţii internaţionale, deci "niciun guvern nu-l poate desfiinţa, lucru care îi conferă o poziţie şi o influenţă aparte", mai spune Seidendorf

Obstacolele şi prejudecăţile au fost înlăturate rând pe rând. În cele din urmă, prietenia germano-franceză s-a consolidat. Editorul publicaţiei "Dokumente", Gérard Foussier, vorbeşte despre o experienţă comună, demnă de urmat în Europa. Germanii şi francezii s-au lovit de greutăţi, tocmai de aceea s-au apropiat. "Dacă vom promova aşa cum trebuie acest model de comunicare, poate şi alte regiuni din lume s-ar gândi că a sosit timpul reconcilierii. De exemplu, irsaelienii şi palestinienii ar putea reuşi să facă un pas asemănător."