O lecţie de diplomaţie à la Metternich

În legătură cu premiul Nobel, cotidianul regional Mannheimer Morgen constată: „Să mai pretindă cineva că Germania nu este capabilă de cercetare la nivel înalt. Fizicianul Theodor W. Hänsch este cel de-al 24-lea german laureat al premiului Nobel, şi pe deasupra în anul comemorativ Einstein. Aspectul cel mai semnificativ este însă faptul că spre deosebire de predecesorii săi, Hänsch nu lucrează în SUA, ci a revenit, acum 20 de ani, în Germania”.

Ziarul Stuttgarter Nachrichten extinde motivele de bucurie asupra întregului mediu universitar, în contextul actualelor dezbateri despre declinul universităţilor germane. Citim aşadar: „Bucură-te, Germanie, suntem laureaţi ai premiului Nobel! Germania nu trebuie să se mai ascundă, ca centru de cercetare la nivel înalt. Cu toate acestea, lumea continuă să creadă că universităţile germane sunt mediocre. Nici decernarea unei astfel de distincţii nu poate corecta, aparent, această impresie”.

Cotidianul berlinez conservator Die Welt aruncă o privire mai atentă asupra circumstanţelor care i-au permis savantului german atingerea unor asemenea performanţe ştiinţiifice: „Nu poate fi o coincidenţă că şi de data aceasta a fost distins un cercetător al institutelor Max Planck. Majoritatea cercetătorilor germani de vârf îşi desfăşoară activitatea ştiinţifică în cadrul unui institut Max-Planck. (...) Cine doreşte o consolidare a cercetării ştiinţifice la nivel înalt în Germania, ar trebui să studieze cu atenţie reţeta de succes a Institutelor Max-Planck. Cu toate acestea”, citim în continuare, „succesele răsunătoare în cercetare sunt doar o faţă a medaliei. La fel de importantă este aplicarea lor în plan economic. Şi tocmai acest aspect pare dificil de realizat în Germania, mai dificil decât dobândirea unui premiu Nobel.”

Schimbare de temă. Evoluţia discuţiilor în jurul formării unei coaliţii la guvernare, preocupă, în continuare, opinia publică germană şi internaţională. În acest context, o serie de publicaţii îşi concentrează atenţia asupra persoanei lui Gerhard Schröder, încercând să recunoască ce gânduri se ascund în spatele atitudinii sale, şi în ce măsură acestea pot determina viitorul Germaniei.

Cotidianul elveţian de limbă germană Neue Zürcher Zeitung comentează în editorialul intitulat „Gerhard S. şi arta de a pierde” : „Situaţia este cât se poate de limpede : Schröder nu vrea cu nici un preţ să renunţe la puterea la care a ajuns să ţină atât de mult. Regulile de joc sau obiceiurile, precum şi ceea ce este esenţial – conţinuturile programelor politice, au devenit secundare pentru el. Acum e vorba doar de putere.”

Un alt ton se face auzit în paginile ziarului moscovit Nezavisimaia Gazeta, în care citim: „Cancelarul german a deschis, curajos, calea către compromis. Alegerile ulterioare din Dresda, un succes net în favoarea creştin-democraţilor, l-au convins că singura cale reală de ieşire din această criză este marea coaliţie. În calitate de adevărat om de stat, el a dedus, de asemenea (comparând duelul partidelor cu jocul de şah), că situaţia de pat dintre cele două mari partide dăunează deja democraţiei şi parlamentarismului în Germania”.

În cele din urmă, subiectul principal de interes atât pentru europeni, cât şi pentru întreaga lume, este, desigur, începutul negocierilor de aderare ale UE cu Turcia şi Croaţia.

Un ecou elogios pentru acest pas istoric se face auzit la Stockholm în paginile ziarului liberal Dagens Nyheter : „Putem afirma pe drept că extinderea UE reprezintă una din performanţele sale de vârf. Ea a reuşit să reunească o Europă dezbinată forţat. Şi a instaurat democraţia şi respectul faţă de drepturile omului într-o măsură în care SUA n-au reuşit niciodată. Chiar şi state care abia au pornit pe drumul democraţiei, precum Ucraina, se orientează în direcţia UE. Iar dacă Uniunea eşuează în această misiune, concentrându-se doar asupra sa şi oprindu-se din creştere, ne-am putea trezi la un moment dat întrebându-ne, la ce ne mai serveşte această Uniune?”, prevede ziarul suedez Dagens Nyheter.

Un ecou critic se aude în răstimp chiar în Austria, care de altfel îşi celebrează succesul diplomatic reputat la Luxemburg, şi anume în editorialul cotidianului Der Standard : „Se pune întrebarea dacă UE este pregătită în fapt pentru o nouă extindere. Căci situaţia momentană nu pare deloc favorabilă unui astfel de pas. Nimeni nu poate spune, cum va evolua problema Constituţiei comunitare, iar în prezent singurul tratat în vigoare este cel de la Nisa, care nu prevede decât o Uniune cu 27 de membri. Nelămurită este şi chestiunea unei reorganizări bugetare. (...) Astfel, UE trebuie, înainte de următoarea extindere, să-şi facă ea însăşi temele mai întâi”, apreciează critic austriacul Der Standard.

În final, ziarul parizian de bulevard France Soir comentează: „Pare că tocmai s-a deschis cutia de comori a diplomaţiei internaţionale, dacă s-a putut ajunge la un asemenea rezultat. (...) Temutul Metternich ar fi fost, cu siguranţă, mulţumit... (...) Chiar dacă Austria nu mai este marele imperiu de odinioară, ea s-a reîntors pe scena europeană pentru a ne oferi o adevărată lecţie de diplomaţie. Iată reînvierea Imperiului Habsburgic, care reunea, acum o sută de ani, Austria şi Croaţia sub aceeaşi coroană. Se poate vorbi despre naşterea unui bloc în jurul Vienei şi Zagrebului, şi, ulterior, şi a altor capitale din Europa centrală, care vor întreţine, pe viitor, strânse relaţii economice şi culturale.