1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O legendă a jazz-ului: Miles Davis

Medana Weident25 mai 2006

Celebrul trompetist şi compozitor Miles Davis ar fi împlinit astăzi 80 de ani.

https://p.dw.com/p/B2rN
Imagine: AP

Prin muzica sa, prin stilul său interpretativ, Miles Davis a marcat timp de cinci decenii jazzul internaţional. De la bebop, la cool-jazz, al cărui important promotor a fost, până jazz-rock sau pop. Provenind dintr-o familie foarte înstărită de culoare, tatăl era dentist şi mare iubitor de muzică, Davis a studiat mai întâi la renumita Julliard Schoold din New York muzica clasică pentru a răspunde dorinţei părinţilor, dar cânta seara în cluburi de jazz. Prima trompetă a primit-o la împlinirea vârstei de 13 ani, pentru ca la foarte scurt timp să cânte într-o formaţie a şcolii. Determinantă a fost întâlnirea cu excepţionalului saxofonist Charly Parker, care a rămas până la sfârşit un idol pentru el. Interesante şi fructuoase au fost şi alte cooperări cu muzicieni de frunte ai genului: Dizzy Gillespie, John McLaughlin, Chick Corea, Marcus Miller, John Coltrane sau Quincy Jones.

Deşi foarte productiv, Miles Davis a avut şi câteva perioade în care n-a putut lucra. De cele mai multe ori acestea s-au datorat consumului excesiv de droguri. În 1975 starea sănătăţii s-a înrăutăţit considerabil, suferind de pneumonie şi având probleme cu corzile vocale şi cu articulaţia şoldului. Anii ’80 aduc cu ei o nouă fază creatorea, acum apare piesa de mare succes „Tutu“, pe care o realizează împreună cu Marcus Miller.

În 1991 a reuşit să întânte publicul celebrului festival de jazz de la Montreux cu lucrări din anii ’50 interpretate împreună cu Big Band-ul condus de Quincy Jones. Puţin mai târziu, la 28 septembrie, Miles Davis avea săs e stingă din viaţă la doar 65 de ani, în Santa Monica/ California, ca urmare a unei noi pneumonii şi a unei comoţii cerebrale. A lăsat posterităţii peste 100 de ore de înregistrări care atestă evoluţia acestui artist de excepţei şi totodată influenţa sa asupra muzicii de astăzi.