1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O mărturie depusă în favoarea vieţii

Rodica Binder4 aprilie 2005

Trecerea în nefiinţă a Papei Ioan Paul al II-lea , lunga sa agonie urmărită empatic de miliarde de credincioşi şi profani din întreaga lume, opera care rămîne în urmă-i, imensă dar nedesăvîrşită, misiunea care-i revine succesorului lui Carol Woytila pe Sfîntul Scaun, sunt liniile de forţă în jurul cărora se grupează azi majoritatea covîrşitoare a comentariilor publicate în paginile ziarelor germane şi străine.

https://p.dw.com/p/B15e
Priveghi - în Piaţa Sfîntul Petru din Roma
Priveghi - în Piaţa Sfîntul Petru din RomaImagine: dpa

Poate că Ioan Paul al II-lea le-a fost mai apropiat credincioşilor, în faza ultimă a suferinţelor sale pămînteşti, decît în toţi cei 26 de ani de pontificat. Ei au simţit imensa lui iubire şi i-au răspuns cu o dragoste nemărginită . Evrei, Musulmani, Budişti, au respectat în fiinţa lui forţa morală şi spirituală a mesajului creştinismului pe care personalitatea lui l-a încarnat, purtîndu-l în întreaga lume – scrie MÜNCHNER MERKUR , deplîngînd dispariţia Supremului Pontif . El le-a relevat în ultimele săptămîni ale vieţii sale pămînteşti forţa pe care credinţa o dă de a înfrunta moartea , scrie KIELER NACHRICHTEN nu fără a remarca puterea de convingere pe care exemplul Papei Ioan Paul al II-lea a avut-o pînă şi asupra celor care se îndoiesc de viaţa veşnică. Ziarul citat nu scapă însă ocazia să actualizeze politic şi moral exemplul Papei într-un moment în care dezbaterile în jurul libertăţii de a interveni asupra morţii şi a vieţii, devin tot mai înfierbîntate. Poate de aceea pe prima pagină, cotidianul DIE WELT consideră felul în care Papa Ioan Paul al II-lea şi-a asumat destinul şi suferinţele ultime , drept o mărturie dată vieţii, valorii şi dimensiunilor ei umane chiar atunci sau poate tocmai atunci cînd cei în care flacăra ei arde sunt nu numai sănătoşii, tinerii , cei plini de forţă fizică, ci şi bolnavii , infirmii , bătrînii . Papa şi-a trăit crezul său teologic pînă la capăt .El a mărturisit odată că Înţelepciunea şi forţa lui Isus se întrevăd în fiecare dintre cei care îi împărtăşesc destinul şi suferinţa. Fascinant este că aceste cuvinte ale Papei Ioan Paul al II-lea au fost înţelese şi de necredincioşi, scrie DIE WELT.De aceea poate, zecile de mii de tineri care cu lumînările aprinse i-au stat alături Papei în ultimele lui ceasuri, în Piaţa Sfîntul Petru din Roma, înseamnă o promisiune de viitor – speră OFFENBACH POST în timp ce BERLINER ZEITUNG creionează perspectiva de viitor între spiritualitate, moralitate şi modernitate, întrebîndu-se ce poate fi păstrat din tradiţia creată de biserică şi de Supremul ei Pontif şi ce trebuie lăsat de-o parte. Ioan Paul al II-lea a cerut într-un spirit aproape medieval respectul faţă de suferinţă, acceptarea conştiinţei vremelniciei noastre şi prin aceasta, o virtute care pare a - i lipsi societăţii globalizate : „răbdarea” conchide ziarul berlinez citat.

„ În urma Papei rămîne o imensă operă, neîncheiată . A cerut iertare pentru crimele comise în numele bisericii, a întins mîna celorlalte mari religii ale lumii – cultului mozaic, islamului, a fost primul papă care a vizitat o sinagogă şi care a fost oaspetele unei moschei. O autentică reconciliere - îndeosebi cu restul confesiunilor creştine - nu i-a reuşit însă. Şi totuşi, prin prezenţa sa mediatică, prin discursul său limpede, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut ca vocea bisericii catolice să se facă auzită în lume. Succesorul lui la Sfîntul Scaun, indiferent cine va fi acesta, va trebui să menţină vii aceste bunuri cîştigate- opinează DER NEUE TAG – un cotidian local care a aflat tonul cuvenit pentru a evoca personalitatea şi faptele celui care a fost Carol Woytila, considerat pînă şi de ziarul britanic THE DAILY TELEGRAPH cel mai mare Papă al tuturor timpurilor.

Tocmai de aceea, faptele şi cuvintele Suveranului Pontif trecut în nefiinţă, vor rămîne unitatea de măsură a urmaşului său scrie din neutra Elveţie NEUE ZÜRCHER ZEITUNG .Mai mult decît atît , nici un alt predecespr de-al Papei trecut în nefiinţă nu a fost într-atît de respectat de mai marii lumii, şi după moarte , constată EL MUNDO , trecînd în revistă numele celor care-i aduc un ultim omagiu. De la George Bush pînă la Fidel Catro..Iar dacă de la Varşovia GAZETA WYBORCZA ajunge la fundamentalul adevăr că Papa Ioan Paul al II-lea „ne-a schimbat pe fiecare dintre noi“.

Agenţiile germane de presă semnalează azi şi opinia ziarului COTIDIANUL din Bucureşti care întrevede în figura celui care a fost Papa Ioan Paul al II-lea învingătorul comunismului.Imagine care ne trimite indirect cu gîndul la lupta Sfîntului Gheorghe cu balaurul, decît că Papa Woytila nu a trimis împotriva răului comunist divizii înarmate ci mesajul normalităţii reabilitînd forţa cuvîntului într-o lume în care acesta slujea doar să camufleze adevărul şi să distorsioneze fluxul comunicării.