O nouă filosofie pentru convieţuirea aliată transatlantică

Într-un trecut nu foarte îndepărtat, Conferinţa de la München năştea scântei din cauza divergenţelor generate de unilateralitatea acţiunilor americane. Neîmpărtăşită de partenerii europeni, intervenţia americană în Irak era subiectul cel mai fierbinte al discuţiilor transatlantice purtate într-un registru puternic contradictoriu. Anul acesta s-a vorbit, în capitala bavareză, pe un ton mai liniştit, şi, aceasta, desigur, datorită interesului general exprimat în direcţia reconstrucţiei Irakului. Consecinţa evoluţiilor din ultimii ani nu trebuie privită, însă, doar în registru negativ căci, iată, din prelungitele certuri pe această temă a fost acceptată o nouă filosofie a relaţiilor transatlantice: diferenţele de opinii sunt fireşti iar înfruntarea terorismului şi a armelor de distrugere în masă poate fi încununată de succes doar în cazul unui efort colectiv.

Şi, iată, ca o primă concluzie a Conferinţei de la München: Statele Unite şi Europa au ajuns, în materie de securitate, la o armonie existenţială – Alianţei Nord-Atlantice trebuie să îi revină rolul decizional decisiv. Sigur că de la viziune până la faptă mai trebuie depăşite câteva etape. Şi ele tot rezultat al unor păreri divergente. Cancelarul federal Gerhard Schröder, de exemplu, pledează pentru o Alianţă reformată, mai ales prin regândirea actualizată a raporturilor dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană pe care, crede şeful Executivului de la Berlin, în prezenta formulă nu mai corespund adevăratului raport de forţe.

Pe unii – cum ar fi secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer – i-a iritat propunerea lui Schröder, dar vina o poartă doar cancelarul care, prin exprimarea neclară folosită în mesajul transmis Conferinţei, a lăsat impresia că, de fapt, are de gând să înmormânteze Alianţa. Cu atât mai mult s-a născut nedumerire cu cât în numele răcitului Schhröder a vorbit ministrul federal al Apărării, Peter Struck. A trebuit să vină colegul lor de la Externe, Joschka Fischer, pentru a nuanţa spusele cancelarului. NATO – care reuneşte, în consiliul său, 26 de state situate pe ambele maluri ale Atlanticului, ar putea să fie un liant euro-american deasupra chiar chestiunilor de ordin militar. Un forum de discuţii pentru toate temele controversate.

Rămâne de văzut, însă, dacă, astfel, nu, cumva, se suprasolicită Alianţa. Oricum, un plus de consultare şi o nouă strategie comună se impun – mai ales că, iată, proba rezistenţei la ruptură a fost trecută cu bine de NATO. Oricum, nici grupurile de experţi, nici reformele strategice şi nici alte schimbări ce ar mai putea surveni nu au forţa de a eradica diversitatea de opinii din interiorul Pactului Nord-Atlantic.