1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O nouă strategie

Lucas Zoppke, Medana Weident30 septembrie 2012

În preajma Zilei Unităţii Germane (3 octombrie), cancelara Angela Merkel a propus noi căi de susţinere a landurilor federale estice, după anul 2020

https://p.dw.com/p/16Hjt
Angela MerkelImagine: Reuters

Merkel explică în ce mod îşi imaginează această reformă, referindu-se totodată şi la alte aspecte legate de reunificarea Germaniei cu 22 de ani în urmă.

"Condiţiile de viaţă nu se modifică automat", a explicat Merkel, apreciind că va fi nevoie, în continuare, de acordarea de ajutor de dezvoltare regiunilor, care nu au reuşit să ajungă la nivelul celor din vest.

Şefa guvernului de la Berlin a spus că ştie că în unele regiuni răsăritene şomajul a rămas ridicat, că nivelul de trai este mai redus decât în vest. Reforma despre care vorbeşte cancelara presupune ca acest sprijin să revină nu landurilor răsăritene în ansamblu, aşa cum se întâmplă acum prin aşa-numitul Pact de Solidaritate, intrat într-o a doua fază (Solidarpakt II), ci doar zonelor în care mai există probleme.

Symbolbild Arbeitslosigkeit Arbeitsamt Jobsuche
În căutarea unui loc de muncăImagine: picture-alliance/dpa

Migraţia şi consecinţele ei

O problemă majoră este migraţia din est spre vest. În regiunile cu o economie  slabă şi şomaj crescut, populaţia scade constant. Tinerii, mai ales, îşi caută de lucru în landurile vestice. Abia atiunci când situaţia se ameliorează, landurile răsăritene devin atractive şi pentru tinerii din vest. Angela Merkel dă un exemplu în acest sens: Saxonia, landul în care în cursul anului trecut s-a înregistrat un număr ceva mai mare al celor noi veniţi decât al celor plecaţi. "Cu alte cuvinte", subliniază Merkel, dacă regiunile se dezvoltă bine, cum e cazul oraşelor Dresda, Leipzig sau Chemnitz, atunci acestea atrag tineri din landurile vestice". Un alt exemplu ar fi faptul că în ultima vreme a crescut numărul studenţilor înscrişi la universităţile din estul Germaniei, a mai arătat cancelara.

Mauerfall Wiedervereinigung Menschen auf der Berliner Mauer
Euforie la Poarta BrandenburgImagine: AP

Bucurie şi recunoştinţă

Întrebată fiind ce sentimente are atunci când revede imaginile ce redau euforia germanilor, din est şi vest, în Ziua Reunificării, pe 3 octombrie 1990, Angela Merkel a spus că-şi aminteşte de aceste clipe ori de câte ori trece prin Poarta Brandenburg. Atunci îi revine în minte faptul că "în trecut era de neimaginat să ai această libertate".

"De fiecare dată când le arăt oaspeţilor străini de pe terasa Cancelariei Federale pe udne s-a întins Zidul Berlinului, mă copleşeşte şi un sentiment de bucurie că astăzi nu mai e aşa, că Zidul e de domeniul trecutului", a spus Angela Merkel, adăugând că simte bucurie şi recunoştinţă că aparţine unei generaţii, care a putut trăi aceasta".

Interviul a fost realiazt de Lucas Zoppke, student la drept din Berlin.