O palmă dată mediocrităţii

Este de temut ca gestul să rămînă lipsit de consecinţe. Sau poate totuşi, nu…

Marcel Reich-Ranicki - scriitor şi critic literar erudit şi bătăios, autor al unei autobiografii de succes,tradusă în mai multe limbi între care şi în română, decanul de vîrstă al intelectualităţii germane, familiarizat cu regulile de joc ale televiziunii, el însuşi deloc ostil funcţiei de divertisment inteligent al unei emisiuni foarte apreciate,televizate ani de zile sub genericul „Cvartetul literar”, înlocuită de o vreme încoace cu o mult mai scurtă emisiune, difuzată la ore şi mai tîrzii - este invitatul unui imens show televizat la Köln:Gala decernării Premiilor Televiziunii germane.

În vîrstă de 88 de ani, aşezat într-un fotoliu în sală, Ranicki trebuie să-şi aştepte rîndul.

Pe scenă, Thomas Gottschalk, eternul moderator TV„guraliv şi de nimic”(cu vorbele poetului) îşi invită laureaţii. Produsele premiate sunt dintre cele mai diverse , majoritatea de categoria a doua, a treia,ş.a.m.d.

Cînd spre finele paradei de înmînări şi mulţumiri, sprijinit de moderator, urcă pe scenă şi venerabilul critic, are loc o situaţie cu totul neaşteptată în astfel de ocazii: Marcel Reich-Ranicki refuză premiul!

Nu vrea să supere şi să jignească pe nimeni, vrea doar să spună că nu ia în primire „acest obiect” care le-a fost înmînat celor mai diverse persoane, i se pare neplăcut tot ceea i-a fost dat să suporte atîtea ore în şir.

Moderatorul vedetă, alias Gottschalk, apariţie inflaţionară pe micile ecrane germane, nu are spirit, nu are nici umor dar are tupeu şi „prezenţă de spirit”.

În faţa directorilor generali ai posturilor de televiziune ARD, ZDF şi RTL îi face lui Marcel Reich Ranicki în public propunerea de a lăsa de-o parte premiul şi, într-o altă zi, preţ de o oră, de a vorbi în faţa camerelor de luate vederi despre tot ceea ce nu se vorbeşte la televiziune. Marcel Reich Ranicki acceptă.

Episodul însă rămîne antologic şi simptomatic pentru confuzia de valori care domneşte în general în mass media, cu minime excepţii, pentru discriminarea la care programele televiziunii particulare dar şi ale celeia publice mai recent,supun publicul inteligent şi cultivat , exilînd emisiunile de literatură, cultură, ştiinţă şi arte, dezbaterile de idei şi cele filozofice, la orele tîrzii ale serii, difuzînd în schimb în intervalul de maximă audienţă producţii cel mai adesea inconsistente, în care divertismentul înlocuieşte informaţia.

Lui Marcel Reich Ranicki îi revine pentru a cîta oară menirea de a trage un semnal de alarmă. A făcut-o, cu curajul şi inteligenţa spiritului său provocator, într-o împrejurare în care mesajul a putut fi auzit de marele public şi de mai marii în peisajul mass media din Germania.

Dar pentru ca celor vizaţi să nu li se şteargă din memorie prea repede nici morala întîmplării nici sensul profund al refuzului de către Marcel Reich-Ranicki a Premiului TV care i-a fost atribuit pentru activitatea sa de o viaţă, exemplul venerabilului critic literar ar trebui urmat şi de alţii, cu sau fără premii la activ.

Devenit masiv, protestul împotriva prostiei şi prostirii ar aduce mai multă lumină în sat fiind vorba, fireşte, de ce altceva decît de satul global.