O poveste de succes

Consiliul Central al Evreilor în Germania nu este doar o instituţie, avînd o componentă politică şi religioasă deopotrivă, ci şi o instanţă, una morală, o voce care se face auzită cînd în discuţie sunt aduse trecutul nazist al Germaniei, Holocaustul, extremismul de dreapta, xenofobia, antisemitismul. Deşi oficial înfiinţat la 19 iulie 1950, Consiliul Central al Evreilor în Germania îşi are rădăcinile istorice în secolul al XIX-lea, o filiaţie pe care naziştii au încercat să o curme radical.

Că numărul evreilor care trăiesc în Germania astăzi este de peste 120.000 pare un miracol, estimează actuala preşedintă a Consiliului, Charlotte Knobloch. Cînd în urmă cu 60 de ani se înfiinţa la Frankfurt pe Main această instituţie, din cei peste o jumătate de milion de evrei, cîţi trăiau în Germania înainte de Holocaust, mai rămăseseră în viaţă doar vreo 15.000, dintre care abia o treime reuşiseră să supravieţuiască prigoanei, în clandestinitate. Restul erau fie supravieţuitori ai infernului concentraţionar nazist, fie reîntorşi din exil ori evrei din Europa de est care nu au mai putut reveni în locurile natale, aşa numiţii „Displaced Persons”.

Germania avea să deţină pentru mulţi dintre ei, după cumplitele încercări prin care au trecut, doar rolul unei staţii de tranzit şi fiindcă amintirea încă proaspătă a oribilului trecut ecrana perspectivele de viitor. Totuşi, aşa cum Heinz Galinski, cel dintîi preşedinte al Consiliului Central al Evreilor avea să precizeze, prima îndatorire a proaspăt createi instituţii a fost aceea de ale reinsufla comunităţilor evreieşti o conştiinţă de sine puternică, de a le oferi şansa să se organizeze. O misiune deloc uşoară fiindcă mulţi oameni stăteau încă cu valizele făcute, neştiind dacă să rămînă în Germania sau să plece mai departe.

Încă din primele ceasuri ale existenţei sale, pe lîngă ajutorul material, concret, acordat comunităţilor, Consiliul şi-a asumat o datorie primordială - aceea de a coparticipa la elaborarea legislaţiei de despăgubire a evreilor care au avut de suferit de pe urma nazismului. Dar deja asumîndu-şi această fundamentală îndatorire, Consiliul Central al Evreilor şi-a luat în primire şi rolul de instanţă morală, membrilor săi revenindu-le şi funcţia de a avertiza asupra pericolului amneziei ce ar putea să se aştearnă peste atrocităţile comise în numele dictaturii naţional-socialiste, asupra primejdiei antisemitismului, xenofobiei sau ideologiei de extremă dreaptă.

Confruntarea cu trecutul nazist a rămas pînă în ziua de azi o dominantă tematică a activităţii Consiliului Central al Evreilor.

Ea a culminat cu o dezbatere publică, antologică, în 1998, cînd scriitorul Martin Walser, în discursul rostit cu prilejul luării în primire a Premiului Păcii acordat de Asociaţia Librarilor Germani, a recurs la o nefericită analogie prin care Auschwitz era comparat cu o „măciucă morală”. Preşedintele din acea vreme a Consiliului Central al Evreilor, Ignatz Bubis, l-a numit la rîndu-i pe Walser „un spirit incendiator”, acuzîndu-l că vrea să tragă o linie sub trecutul brun al Germaniei.

Comunităţile evreieşti din Republica Federală, păstorite de Consiliul Central, au început să-şi sporească numărul de membri în deceniile şase şi şapte, prin imigraţia la început sporadică apoi tot mai constantă a evreilor din Uniunea Sovietică. După 1990, imigraţia a luat o amploare nemaiîntîlnită şi o nouă calitate: evreii care soseau din fosta Uniune Sovietică veneau spre a se stabili definitiv în Germania, dînd astfel consistenţă formelor evreieşti de viaţă.

Nu au lipsit nici unele relaţii conflictuale între vechii membri ai comunităţii şi noii veniţi, dintre care unii nu aveau nici cunoştinţe de limbă germană şi nici educaţie religioasă. Consiliul Central al Evreilor s-a văzut şi se vede confruntat la rîndu-i cu datoria de a-i învăţa pe noii membri ai comunităţii nu doar litera credinţei ci de a-i educa şi în spiritul tradiţiilor evreieşti. În 2003, printr-un tratat de stat, relaţia dintre guvernul german şi Consiliul Central al Evreilor este reîntemeiată pe baze noi, fiind nu doar dovada unei încrederi reciproce, ci şi o mînă de ajutor concret, în valoare de 5 milioane de euro anual, dat comunităţilor, spre a face faţă obligaţiilor lor sociale şi culturale.

Multe din luările de poziţie ale Consiliului Central al Evreilor din Germania vizează şi politica Israelului, în spiritul unei aproape neţărmurite loialităţi faţă de statul evreu. Abia în vremea din urmă se mai fac auzite, ocazional şi prudent articulate, şi unele tonuri critice la adresa actualei politici a Ierusalimului.

De la întemeierea sa şi pînă azi, Consiliul Central a avut la conducere persoane al căror destin a fost marcat de prigoana naţional-socialistă, care au supravieţuit în clandestinitate, care au scăpat cu viaţă din lagărele de exterminare. Cu alte cuvinte, reprezentanţi ai aşa numitei generaţii a supravieţuitorilor. Consiliul Central al Evreilor va fi confruntat, după ce ultima victimă şi ultimul făptaş îşi vor fi dat obştescul sfîrşit, nu numai cu asumarea şi mai fermă a problemei responsabilităţii morale, ci şi cu iminente înnoiri de personal şi inovaţii de structură. Fiindcă deja de pe-acum există unele comunităţi, precum cea a evreilor liberali, neologi, care aduc în discuţie dreptul Consiliului Central de a fi singurul reprezentant al evreilor în Germania. Ceea ce obligă venerabila instituţie, la cei 60 de ani împliniţi, să nu se culce pe laurii binemeritaţi, ci să se încumete să înfrunte iminentul proces al redefinirii propriilor ei competenţe.

Autor: Cornelia Rabbitz/ Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz