O prea îndelungată şi vinovată tăinuire

Studiul de 900 de pagini, care stă mărturie, a stîrnit o imensă consternare încă înainte de prezentarea sa oficială.

Documentul dezvăluie adevăruri cutremurătoare pe care, după 1945, ministerul german de externe s-a străduit să le eludeze.

În articularea verdictului dat colaborării ministerului german de externe cu regimul naţional-socialist, istoricul Eckart Conze este cît se poate de univoc, spulberînd irevocabil imaginea pe care membrii ministerului s-au grăbit să o acrediteze despre instituţia lor. Şi anume, că ministerul de externe ar fi fost o fortăreaţă a rezistenţei antinaziste.

Dimpotrivă, majoritatea diplomaţilor ar fi resimţit uzurparea puterii de către Hitler în 1933 drept o izbăvire iar mai tîrziu, ministerul s-a lăsat angrenat în crimele comise în numele dictaturii naţional-socialiste, afirmă Conze, majoritatea diplomaţilor devenind complici şi făptaşi. Puţini au fost cei care s-au sustras presiunii ori s-au opus regimului:

„Ministerul de externe s-a făcut părtaş la politica violentă a naţional-socialismului. El a participat activ la exterminarea evreilor europeni şi a fost, în acest sens, altfel nici nu se poate afirma, o organizaţie criminală.”

Astfel, diplomatul de carieră, care avea ulterior să devină secretar de stat, Ernst von Weizsäcker, tatăl fostului preşedinte al Germaniei, Richard von Weizsäcker, aflîndu-se în exerciţiul funcţiunii în Elveţia, s-a „îngrijit” de extrădarea scriitorului Thomas Mann, căzut în disgraţie din cauza criticilor vehemente la adresa regimului nazist. Ernst von Weizsäcker a fost însă unul dintre puţinii înalţi diplomaţi care, după capitularea Germaniei, a fost condamnat la 7 ani de detenţie, tocmai din cauza implicării sale în politica naţional socialistă.

Cît despre ministerul german de externe, acesta nu numai că şi-a camuflat după război complicitatea la politica nazistă, ci s-a ostenit să-i avertizeze şi chiar să-i protejeze pe foşti criminali de război de urmărirea lor în justiţie.

„În cauză este o refulare a istoriei şi în acest sens se poate vorbi de o falsificare a ei. În cauză este o sustragere de informaţii şi o sistematică activitate de mistificare a istoriei”, a mai opinat Conze.

Dat în lucru în 2005 de Joschka Fischer, pe-atunci şeful ministerului german de externe, timp de patru ani la acest studiu au lucrat mai mulţi istorici: Eckart Conze şi colegul său Norbert Frey, istoricul american Peter Hayes şi istoricul israelian Moshe Zimmermann, pentru care este cît se poate de limpede că implicarea ministerului de externe în politica nazistă a fost simptomatică pentru întreaga societate germană a vremii.

„Între 1935 şi 1945 societatea germană a fost o organizaţie criminală sau o societate criminală. Iar una dintre celelalte organizaţii criminale a fost ministerul de externe. Acelaşi lucru se poate afirma despre ministerul finanţelor sau al aviaţiei. Problema este, ceea ce studiul şi relevă, că fundamentul a fost corupt, fundamentul a fost naţional-socialist, a fost rasist", a declarat Zimmermann.

Încă înainte de prezentarea sa oficială, studiul a stîrnit stupoare şi consternare. "Der Spiegel" a cules deja primele reacţii. Joschka Fischer, cel care a avut iniţiativa acestei investigaţii, consideră că dezvăluirile sunt "necrologul meritat" de aceşti domni, nu fără a face aluzie şi la perioada în care deţinînd şefia ministerului german de externe, a avut controverse cu unii din foştii diplomaţi. Succesorului său, social-democratului Frank-Walter Steinmeier, i se pare de-a dreptul incredibil că au trebuit să treacă 60 de ani pentru ca elucidarea ruşinosului capitol să fie dusă la capăt. Iar actualul şef al diplomaţiei germane, Guido Westerwelle, consideră necesară introducerea acestui studiu în programele de formare a viitorilor diplomaţi.

Dezbaterile în jurul trecutului vinovat, al tulburătoarelor revelaţii făcute de studiul comisiei internaţionale de istorici, vor trece însă şi dincolo de porţile pepinierei de diplomaţi.

Autor: Bettina Marx/ Rodica Binder
Redactor: Medana Weident