O problemă care nu mai are răbdare

Despre nivelul salariului minim pe economie se discută periodic cu argumente de toate tipurile. Dar argumentul cel mai des invocat este acela că mărirea salariului minim ar avea darul să scoată la iveală munca la negru şi să reducă astfel frauda fiscală.

După concluziile prezentate de Consiliul Fiscal privind dimensiunile muncii netaxate, argumentul acesta ar putea câştiga tot mai mulţi adepţi. În raportul său anual, Consiliul Fiscal afirmă că în 2011 lucrau la negru în România 35,5% din persoanele salariate. Evoluţia acestui fenomen este ea însăşi importantă pentru înţelegerea circumstanţelor în care s-a produs: Din 2008 şi până în 2011, munca netaxată a crescut de la 22,% la 35,5%.

Ideea majorării salariului minim a fost discutată nediscriminatoriu de toate partidele. În primăvara anului 2008, de exemplu, Adrian Videanu încerca să impună această idee în programul electoral al PDL, argumentând pentru publicul sensibil la aspectul ideologic, că ar fi o măsură de dreapta, dar în realitate, preocupările sale ţinteau un aspect pur tehnic, acela al ridicării gradului de colectare a impozitelor. Ideea a fost însă lăsată deoparte, căci ea fusese enunţată ca măsură de bază în programul economic al PSD, cu o argumentaţie diferită.

Recent, dezbaterea politică a reluat ideea majorării salariului minim. Guvernul condus de Victor Ponta a inclus acest punct printre măsurile de viitor şi este iarăşi interesant de semnalat că în favoarea acestei măsuri a pledat tot un om de la dreapta, ministrul delegat Lucian Isar, propus de liberali. Economistul are concluzii cu totul surprinzătoare. În opinia sa, creşterea salariului minim nu va descuraja noi angajari şi nici nu va provoca concedieri, ci dimpotrivă, pentru că lucrătorii români ar fi mai puţin tentaţi să plece în Vest pentru munci sezoniere sau pentru că, având şansa să câştige mai mult decât primesc de la asistenţa socială, vor fi stimulaţi să se angajeze dobîndind astfel şi un acces mai uşor la un credit. El reia însă, printre altele, şi argumentul clasicizat în mediile specialiştilor fiscali: mărirea salariului minim ar fi de natură să aducă la suprafaţă o mare parte din munca la negru. Argumentul pleacă de la presupunerea că angajatorii oferă în cea mai mare parte mai mulţi bani decât declară, ca să nu plătească CAS-ul, dar dacă vor fi obligaţi prin lege să ofere mai mult, atunci ei vor declara automat salariul integral.

Există şi contra-argumente puternice. Frauda fiscală nu se produce doar la limita dintre salariul minin legal şi sumele reale plătite de angajatori, ci pe toată scara de salarizare, căci angajatorul plăteşte în plus la stat pentru orice leu oferit suplimentar angajatilor. În această lumină, frauda fiscală se produce nu doar în cazul muncii la negru ci şi în cazul muncii aflate la vedere. Există o muncă cu nuanţe diferite de gri, căci angajatorul poate plăti oficial o muncă part time, achitând în mod real un salariu integral cu diferenţa netaxată. De fapt, în optica acestei argumentaţii, ceea ce contează în primul rând este nivelul ridicat al CAS plătit de angajator. În consecinţă, reducând CAS-ul, poţi limita frauda fiscală pe toată scala salarizării, pe când majorând salariul minim, obţii efecte într-o zonă limitată.

Dezbaterea aceasta cu ramificaţii complicate, revine de drept economiştilor. Dar ar trebui făcută o observaţie: de regulă antreprenorii nu sunt fericiţi să crească salariul minim ci preferă să scadă contribuţiile la asigurările sociale. Sunt rarisime situaţiile în care constrânşi de o concurenţă puternică, angajatorii măresc salariile ca să-şi fidelizeze angajaţii, cu atât mai mult cu cât pot obţine aceleaşi efecte prin bonusuri netaxate. Pentru oamenii din economia reală soluţia simplă e mai bună decât soluţia complicată.

Ce va face în cele din urmă Guvernul Ponta? În orice caz, când munca la negru a depăşit o treime din munca totală, el nu mai poate sta cu mâinile în sân.