O reformă lipsită de vorbe mari

Legea electorală nu este un subiect popular. Ea ţine mai mult de domeniul procedurilor, fiind manipulată, invariabil, de câţiva „iniţiaţi”. În România, de pildă, preşedintele Traian Băsescu şi echipa sa au pledat în favoarea votului uninominal, dar ei aveau în vedere modul de atribuire a mandatelor şi nu relaţia dintre aleşi şi alegători. Reforma electorală provocată printr-un referendum avea în vedere majoritarismul, care ar fi favorizat, treptat, modelul politic bipartizan.

Ideea în sine nu era rea. Alianţele politice eşuaseră toate. Se destrămase în mod lamentabil CDR-ul, cea mai însufleţită alianţă care se constituise după 1990, a eşuat apoi în mod dramatic Alianţa DA, care căutase, epigonic să refacă entuziasmul Convenţiei şi, fireşte, cu atât mai mult au fost expuse eşecului coaliţiile de guvernare cum a fost aceea dintre PDL şi PSD. Or, bipartidismul ar fi reuşit să scoată România din aceste cicluri de vrajbă şi intrigă, oferindu-i posibilitatea unor guvernări stabile. Ceea ce îndeobşte nu se spune este că artizanii sistemului majoritar admirau în secret guvernarea Năstase, o guvernare pernicioasă în multe privinţe, dar care a fost stabilă, coerentă şi a reuşit să ducă la bun sfârşit cel puţin un program economic.

Tehnicienii votului majoritar au preferat însă să vorbească publicului despre revirimentul moral al votului uninominal. Publicul a fost sedus cu aceste cântece de sirenă ale moralismului, care s-au dovedit însă repede înşelătoare.

Acum ne aflăm într-o criză de idealism. Nimeni nu mai profesează nici o idee, „nobilă”, iar Opoziţia, când are explicat sensul general al programului său, vorbeşte cel mult despre recuperarea „bunului simţ”. În mai puţin de 10 ani de zile politica românească a evoluat de la „reforma morală” şi „construirea elitelor” la obiectivele mai modeste ale simplei „normalităţi”. Conceptele sunt vagi şi nici nu este nevoie să insistăm asupra lor, întrucât ele exprimă nu atât scopuri politice bine precizate, cât o stare de spirit. Eşecul relativ al regimului Băsescu stă de altfel şi în vagul hiperbolic al proiectelor sale, care au depăşit cu mult propriile posibilităţi.

În aceste împrejurări vom asista probabil la o reformă electorală pragmatică şi lispită de vorbe mari. Înainte de toate PDL este preocupat să se salveze şi, chiar dacă militanţii partidului bravează eroic, ei ştiu că au nevoie de fiecare vot. În consecinţă PDL va păstra proporţionalitatea şi va căuta chiar să o potenţeze într-un fel sau altul. UDMR va susţine cu siguranţă această soluţie, invocînd, o dată în plus, Rezoluţia de la Alba Iulia de la 1918.

Dar nici Opoziţia nu se va opune. Chiar dacă intenţiile revanşarde ale liberalilor i-ar îndemna să propună sistemul majoritar, totuşi o anumită modestie, impusă de însuşi spiritul coaliţiei în care au intrat, le va recomanda să accepte pe mai departe proporţionalitatea.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz