O restanţă a anului 2013 şi o prioritate a noului an

Anul trecut, ANI a semnalat multe situaţii de incompatibilitate în rândurile administraţiei locale. Nu a fost dată publicităţii o situaţie oficială care să însumeze toate cazurile şi de aceea nu se ştie deocamdată câţi aleşi locali se află în situaţie ilegală. Incompatibilităţile ar putea fi, în orice caz, de ordinul sutelor la nivelul întregii ţări. Ar putea fi chiar peste o mie, dacă judecăm prin inducţie. În vara lui 2013, de exemplu, ANI comunica că a găsit în judeţele Sibiu şi Constanţa 42 de aleşi locali aflaţi în incompatibilitate. Situaţia cea mai comună se referă la prezenţa primarilor şi vice primarilor în adunările generale ale acţionarilor din societăţile publice, cum ar fi cele de apă şi canalizare. Dar dacă numai printr-un comunicat sunt anunţate 42 de incompatibilităţi în două judeţe, la nivelul ţării întregi ar putea fi mult peste o mie. Gravitatea situaţiei a fost confirmată de declaraţiile politice ale liderilor USL care au semnalat că întreaga administraţie locală ar putea fi afectată de aceste situaţii.

Ce ar fi de făcut? În primă instanţă USL a intenţionat să schimbe legea. Discuţia este posibilă, căci nu e deloc absurd ca primarul să reprezinte comunitatea locală în aceste adunări ale societăţilor comerciale. Nu ar fi singurul exces al legilor privitoare la integritate, care au suflat şi în iaurt. Dar câtă vreme legea este în vigoare, ea nu poate fi ocolită. Şi chiar dacă ar fi schimbată, tot nu ar putea rezolva situaţia căci ea nu va putea produce efecte decât pe viitor. Cazul lui Mircea Diaconu riscă să se repete la scară naţională. Senatorul Diaconu nu avea dreptul de a deţine simultan funcţia de director de teatru, dar el a nesocotit legea cu acordul explicit al colegilor săi din Senat. Cunoaştem urmarea: el a fost nevoit, în cele din urmă, să demisioneze după o decizie a Înaltei Curţi de Justiţie. Dacă el ar fi demisionat din prima clipă, iar colegii din PNL ar fi pus în lumină nedreptatea care i se face printr-o lege prost alcătuită, s-ar fi putut declanşa o dezbatere menită se repare excesele unei legislaţii bineintenţionate, dar prea rigide. După tergiversarea penibilă a demisiei, capitalul moral care ar fi putut fi investit în dezbatere se risipise însă demult. Orice tentativă de modificare a legii ar fi părut suspectă.

Totuşi majoritatea politică românească ar trebui să adopte o poziţie mai clară de aici înainte. Dacă dezaprobă legea, ar trebui să ceară militanţilor lor aflaţi în situaţii ilegale să demisioneze din funcţie şi apoi să organizeze o dezbatere transparentă despre subiectul atât de otrăvit al incompatibilităţilor. Subiectul acesta ar trebui lămurit odată pentru totdeauna şi odată ce va fi clarificat, legea va trebui să fie cu adevărat respectată.