O revoluţie nu aduce primăvara – Preşedintele nou-ales al Ucrainei depune jurământul

Revoluţia portocalie n-a venit din senin. Ceea ce părea spontan, a fost planificat cu minuţiozitate. Astfel, echipa lui Iuscenko a analizat experienţele mişcărilor de rezistenţă din Serbia şi Georgia, s-a lăsat consiliată de Occident în alegerea culorii portocalii ca simbol electoral, a obţinut fonduri consistente din SUA pentru finanţarea campaniei sale şi a pornit la luptă împotriva preşedintelui comunist Leonid Kucima, cerând mai multă democraţie. Guvernul comunist a afirmat însă mereu că este doar o luptă pentru putere şi, nicidecum, pentru democraţie.

Abia în săptămânile viitoare vom vedea, care a fost scopul real al mişcării portocalii: puterea sau democraţia. Va fi reformată cu adevărat Constituţia în favoarea Parlamentului prin îngrădirea prerogativelor Preşedintelui? Va domni legea şi în cea mai îndepărtată provincie ucraineană? Va fi revizuit, corectat şi simplificat sistemul fiscal, astfel încât să poată profita de pe urma sa nu doar populaţia ci şi investitorii străini? Îşi vor putea respecta, noul Preşedinte şi Guvernul, toate aceste mari promisiuni?

O Revoluţie nu aduce democraţia, aşa cum cu o floare nu se face primăvară. Calea reformei, care trebuie să succeadă unei revoluţii, este adesea spinoasă şi plină de piedici. Marea întrebare este, de aceea, dacă nou-alesul Guvern se va strădui cu adevărat să instaureze democraţia sau va cădea pradă obişnuinţei comode, vechilor obiceiuri cunoscute, speculând portiţele oferite de sistemul politic ucrainean, respectiv de Constituţie. Tentaţia este mare într-o ţară în care grupurile de interese sunt puternice iar portiţele în legislaţie – nenumărate. Atât Iulia Timoşenko, lider al opoziţiei ucrainene şi principala susţinătoare a noului preşedinte, cât şi Victor Iuscenko, cunosc prea bine aceste lacune legislative şi au profitat din plin de pe urma lor de-a lungul timpului.

De aceea este probabil prematur să vorbim despre o nouă eră, şi să ne grăbim cu felicitări, asemenea multor politicieni occidentali. Totuşi, Ucraina are acum o şansă istorică. La 14 ani de la câştigarea independenţei, ţării i-a reuşit, în sfârşit, ceea ce statele baltice au dus demult la bun sfârşit, şi anume: schimbarea fostei elite comuniste. A câştigat acum, şi în Ucraina, un nou stil al politicii.

Abia acum se va vedea, dacă noii politicieni democraţi vor renunţa la proastele obiceiuri ale erei Kucima şi vor reuşi să se descurce cu oligarhia omnipotentă în politica şi societatea ucraineană. Victor Iuscenko este un democrat care a dat dovadă de caracter, cel târziu când a decis să-şi continue campania electorală în urma atentatului la viaţa sa prin otrăvirea cu dioxină, şi aceasta – cu mai multă seriozitate şi hotărâre ca înainte. În calitate de preşedinte va trebui să se impună în faţa industriaşilor, a guvernatorilor inobedienţi, şi, nu în cele din urmă, în faţa reticenţei celei mai mari minorităţi din ţara, a minorităţii ruse.
Nu există decât o cale de a depăşi aceste obstacole: în primul rând, prin alcătuirea consecventă a guvernului doar cu politicieni cu adevărat democraţi, căci nu toţi cei care au trecut de partea revoluţiei portocalii, au, în realitate, aceleaşi idealuri. Iar apoi, prin atragerea armatei şi a serviciilor secrete de partea sa.

Revoluţia portocalie nu ar fi triumfat niciodată fără sprijin din Occident. Oare Europa realizează acest fapt? Fiindcă Ucraina are acum nevoie de acelaşi sprijin susţinut. Altminteri Revoluţia nu va genera democraţie.