1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O sabie cu două tăişuri: SPD şi postcomuniştii

Petre M. Iancu14 noiembrie 2013

În ajunul congresului SPD care a debutat joi, la Leipzig, social-democraţii germani s-au văzut propulsaţi într-o dispută ideologico-politică din pricina proiectatei cooperări cu extrema stângă.

https://p.dw.com/p/1AHWM
Imagine: Fotolia/M. Schuppich

Unul din liderii partidului, Ralf Stegner a făcut titluri de-o şchioapă întrucât a propus ca venerabila sa formaţiune să-şi abandoneze principiul de a nu forma coaliţii cu Partidul Stânga la nivel federal.

E vorba de postcomuniştii grupării rebotezate a foştilor activişti de partid şi de stat ai Germaniei răsăritene, grupare care i-a cooptat şi pe membri unei disidenţe de stânga a SPD, apărute acum câţiva ani, în vestul Republicii Federale, după introducerea reformelor de piaţă ale guvernului Schröder.

Postcomuniştii continuă să aibă, în rândurile lor, nu doar reformişti de stânga, ci şi militanţi dogmatici pentru resuscitarea unei orânduiri socialiste destul de asemănătoare celor totalitare, îngropate de revoluţiile din 1989. Partidul Stânga e contra alianţei nordatlantice, a cerut lichidarea serviciilor secrete şi a adoptat în repetate rânduri poziţii foarte populiste, prea puţin democratice, prea puţin europene şi prea puţin rezonabile din punct de vedere bugetar, financiar şi economic.

Propunerea lui Stegner, care a anunţat discutarea şi votarea la congresul SPD a opţiunii unei viitoare coaliţii cu tovarăşii de la extrema stângă a stârnit instantaneu analize şi reacţii pe cât de previzibile, pe atât de contradictorii.

În Germania există o îndelungată tradiţie a refuzului partidelor de centru-dreapta şi de centru-stânga de a coopera cu formaţiunile extremiste, fie ele de sorginte neonazistă sau neocomunistă. Au existat însă varii alianţe locale şi regionale cu postcomuniştii. Nu însă şi coaliţii roş-roşii la nivel federal. ,

Spre deosebire de colegii săi nutrind convingeri marxiste mai pure şi mai dure, Gregor Gysi, unul din cei mai proeminenţi lideri ai formaţiunii post-comuniste, a salutat, fireşte, ideea proximei abandonări a refuzului SPD de a se alia cu Partidul Stânga.

În schimb, fostul candidat al SPD la funcţia executivă supremă, Peer Steinbrück, care nu doreşte bruscarea simpatizanţilor partidului situaţi la centrul spectrului politic, s-a arătat neplăcut surprins şi iritat de recomandarea lui Stegner şi a refuzat-o. „Trebuie aşteptat şi văzut cum va evolua pe viitor Partidul Stânga”, a spus Steinbrück, temporizând.

Schimbarea de macaz cerută de Stegner are, fireşte, un substrat tactic şi strategic.

Social-democraţii au pierdut enorm de mult teren după reformele coaliţiei social-ecologiste de la mijlocul anilor 2000. Liderii SPD se tem să nu-şi erodeze şi mai rapid popularitatea din pricina proiectatei lor alianţe actuale cu creştin-democraţii Angelei Merkel.

Concomitent social-democraţii de frunte vor să ralieze de partea actualei conduceri aripa stângă a partidului. Majoritatea membrilor SPD favorizează ideea unei alianţe cu postcomuniştii. În plus, strategii socialişti nu văd cum s-ar mai putea ajunge la un moment dat ca SPD să dea un cancelar dacă partidul nu va reuşi pe viitor să formeze largi coaliţii de stânga împreună cu succesorii Partidului Comunist şi cu ecologiştii.

Tactic, anunţul proximei reorientări are o utilitate practică vizând actualele negocieri de formare a unei alianţe guvernamentale cu partidul cancelarei. Graţie uriaşului ei triumf electoral, Merkel poate în prezent dicta social-democraţilor condiţiile viitoarei guvernări. Propunerea jenantului concubinaj a SPD cu postcomuniştii e menită să-i pună pe creştin-democraţi sub presiune.

Ideea e ca Merkel să se sperie de eventualitatea unui eşec al tratativelor cu SPD şi de-o posibilă înfrângere în virtualitatea unor alegeri anticipate. În consecinţă ar putea fi dispusă la concesii pe care altfel Uniunea ei nu le-ar face niciodată.

Inutil de subliniat că această tactică e, morlamente, nu doar foarte problematică. E şi riscantă. Ar putea să aibă oarece succes. Dar la fel de bine ar putea înspăimânta clasa de mijloc. Ar putea accelera exponenţial şi ireversibil procesul deteriorării ultimului rest de credibilitate şi prestigiu de care se mai bucură SPD în rândul acelor segmente ale electoratului cu opţiuni politice de centru, care n-au abandonat încă istoricul partid german şi care determină victoriile în alegeri.