O schemă fiscală imorală

Prima reacţie a multor oameni a fost să spună că este o mită electorală. Într-adevăr, ar putea funcţiona ca mită, dar acesta este mai curând un efect colateral. Neînţelegerea se trage din pudoarea cu care a fost prezentată măsura. S-a spus pe toate canalele că Guvernul propune o schemă financiară pentru creşterea consumului şi ajutarea debitorilor care nu mai au bani să-şi plătească creditele la bănci. Dacă prima intenţie a guvernului ar fi fost să distribuie ajutoare alegătorilor într-un an electoral, ar fi formulat lucrurile diferit: ar fi vorbit bunăoară de ”măsuri de stimulare a sectorului bancar cu scopul de a reporni creditarea economiei” sau altceva de felul acesta. Accentul a fost pus însă pe ajutarea debitorilor cu venituri mici, tocmai pentru a lăsa în umbră faptul că principala ţintă vizată este să împiedice creşterea aşa numitelor credite neperformante din portofoliul băncilor. Cei care vorbesc de mită electorală nu se înşeală neapărat, dar nu văd principalul: în favoarea aşa numitei propuneri a guvernului au pledat guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi şefa misiunii FMI în România Andrea Schaechter. Un lucru ciudat dacă guvernul în mod unilateral ar fi propus încărcarea bugetului cu cheltuieli viitoare în scopul de a-şi spori popularitatea. Aşadar ca orice măsură economică ”abilă” şi aceasta are o ţintă principală, ţinută pudic în plan secundar, şi una secundară expusă în prim plan.

Propunerea aceasta a captivat enorm şi pe bună dreptate, căci se plasează în inima crizei pe care o trăim. Peste tot în lume am asistat la diferite soluţii menite să salveze sistemul bancar. În esenţă problema care s-a pus şi se pune pe mai departe este ”cine plăteşte în cazul în care o bancă se află în pericol?” În Cipru băncile au luat din banii depunătorilor. Liderii europeni au promis că aşa ceva nu se va mai întâmpla, dar au permis totuşi să se întâmple. A fost un caz limită care a dezvăluit care este de fapt ordinea priorităţilor. Conform declaraţiilor BNR şi ale FMI, sistemul bancar din România a traversat criza în deplină siguranţă, dar se pare că graficul creditelor neperformante se apropie de un punct critic. Băncile nu publică însă aceste informaţii.

Un alt aspect care ar trebui privit cu mai multă atenţie este trimiterea negativă făcută de guvernatorul BNR Mugur Isărescu la măsurile guvernului Viktor Orban, care a propus convertirea în monedă naţională a creditelor luate în valută, lăsând băncile să suporte diferenţa de curs. Mugur Isărescu a susţinut că propunerea românească este mai bună. În ce constă diferenţa? În faptul că spre deosebire de Ungaria, care a penalizat băncile cu capital străin, atrăgându-şi noi acuzaţii de naţionalism şi populism, guvernul Ponta contribuie prin eforturile sale la salvarea băncilor aflate în dificultate. Încă o dată e bine să remarcăm că miezul problemei este legat de volumul mare de credite neperformante care s-au acumulat în portofoliile băncilor care operează în România. Şefa misiunii FMI, Andrea Schaechter a respins, ca alarmistă, presupunerea că guvernul Ponta ar ameninţa bugetele viitoare prin măsuri fiscale imprudente. Pur şi simplu a refuzat să discute această eventualitate.

Guvernul a avut grijă la rândul său să spună că această schemă fiscală este în avantajul tuturor: consumul creşte, băncile profită, iar debitorii răsuflă o vreme uşuraţi. Pe scurt schema poate fi descrisă în felul următor: debitorul cu venituri mici ar urma să plătească jumătate din rată timp de doi ani, după care guvernul va scădea impozitul pe profit pentru aceste categorii de salariaţi în aşa chip, încât cu surplusul de bani să poată continua să plătească ratele la bănci. Debitorul primeşte cu siguranţă un ajutor. Dar va veni momentul în care el nu va mai percepe cu adevărat efectul pozitiv al acestui plus de venituri. La început se va bucura, se va relaxa şi va cheltui poate mai mult, ceea ce şi speră guvernul, dar după doi ani va suferi un şoc. Psihologic vorbind, schema aceasta e cu două tăişuri, căci dacă anul acesta ar putea aduce voturi pentru USL, peste câţiva ani va spori portofoliul de imprecaţii la adresa aceleiaşi USL. După toate calculele ar fi vorba de aproximativ 900 000 de debitori cu probleme care după doi ani, ingraţi cum sunt alegătorii, vor deveni partizani fervenţi ai opoziţie actuale chiar în anul alegerilor legislative. Chiar dacă primesc bani în plus în mod obiectiv, aceşti debitori se vor simţi în mod subiectiv păcăliţi.

Dar o altă problemă, cu adevărat gravă, care nu mai ţine de subiectivitatea aceasta atât de capricioasă este inegalitatea de tratament. Şi nu este vorba de faptul că guvernul îi discrimează pozitiv pe debitorii săraci. În definitiv e vocaţia dintotdeauna a stângii să-i ajute pe cei cu venituri mici. Este vorba de faptul că această schemă fiscală îi discriminează pe cei cu venituri mici care nu au luat credite de la bănci în favoarea celor cu venituri mici care au luat credite de la bănci şi nu mai sunt în stare să le plătească. Dacă reducerea impozitului se va referi numai la debitorii intraţi în schema de restructurare a creditului, atunci asistăm la un scandal moral şi politic fără egal. Aici e miezul problemei şi nu în aşa numita mită electorală. Guvernul promite reducerea impozitelor pentru debitorii intraţi în schemă cel mai devreme în 2016 şi cel mai târziu în 2017. Dar în 2017 va fi un alt guvern. Poate garanta guvernul Ponta că în 2016 vom asista la o reducere echitabilă a fiscalităţii care să-i cuprindă evident pe toţi contribuabilii? Acest lucru nu poate fi garantat decât în cazul în care reforma fiscală va fi realizată cel mai târziu în 2015 ca să poată fi aplicată pentru bugetul următor. Totuşi guvernul nu a anunţat nimic asemănător. Din datele prezentate s-a înţeles doar că Guvernul de conivenţă cu BNR şi FMI au imaginat o schemă imorală, de care aparent toate părţile implicate sunt încântate.